foto facebook

Călin Popescu Tăriceanu a spus, miercuri, în Parlament, că legea privind instituirea stării de alertă, deşi a fost modificată de Parlament, tot „rămâne un lup în blană de oaie, adică miroase a stare de urgenţă camuflată”.

ALDE nu poate accepta ca o ţară să sufere din cauza unor incompetenţi care încă ne guvernează. Să nu uităm că legea care a fost adoptată recent de Parlament, privitoare la starea de alertă, a fost amendată drastic de Parlament, dar tot rămâne un lup în blană de oaie, adică miroase prea tare a stare de urgenţă camuflată”, a spus Tăriceanu, în plen.

Tăriceanu a anunţat că ALDE nu va vota Hotărârea de Guvern

Liderul ALDE spune că se putea institui stare de alertă doar în zonele roşii, dacă Guvernul și-ar fi făcut treaba, însă este incapabil.

Citește și Tăriceanu: Laudă-mă gură, că ți-oi da prăjitură

„Am ajuns să discutăm despre o nouă stare excepţională, pentru toată ţara, fiindcă Guvernul e incapabil să facă ceea ce o lume întreagă face, anume să testeze cu cap, masiv şi să testeze local. Dacă ar fi făcut acest lucru şi n-ar fi fost cu mintea la alegeri, întâi anticipate şi acum cele la termen, astăzi, cred că n-am mai fi fost în această situaţie, cel puţin am fi vorbit de stări de alertă la nivel local, acolo unde s-au identificat focare”.

”Insistenţa de a bloca economia miroase a dorinţă de a mai umple puşculiţele de partid prin achiziţiile dubioase (…) ALDE nu va vota pentru o stare de alertă la nivel naţional, deoarece costurile sunt multe prea mari”, a afirmat liderul ALDE.

#NEWS