După o ședință lungă în care, aparent, potrivit surselor, PNL și USR PLUS nu ar fi ajuns la niciun acord, astăzi, la orele 16:00, vom asista (dincolo de ușile închise, firește), la o nouă rundă de negocieri, în care cele două partide care mimează coaliția își vor arăta mușchii, mai ceva ca în pozele de la vaccinare.

Ședința de ieri, fără rezultate

Ieri, la ora 17:00, USR PLUS și PNL se întâlneau pentru a vedea ce se poate face și mai ales dacă. De-a dreapta premierului apărea și Kelemen Hunor, pe post de accesoriu și susținător al celui dintâi.

În premieră, în urma ședinței, niciunul dintre liderii entităților politice nu a dorit să dea detalii în legătură cu ce s-ar fi putut discuta. Dacă în alte dăți eram martorii conferințelor de presă susținute separat (fiecare pe „tarlaua” lui), aseară nici măcar de așa ceva nu s-a întâmplat. Ba mai mult decât atât, liderii politici s-au abținut inclusiv de la postările explicative de pe paginile lor de socializare.

Singurul care a catadicsit „să ne spună mormâit ce se întâmplă”, a fost premierul Florin Cîțu, cel care a fugit de ochii presei, la ieșirea din ședință, pesemne grăbindu-se să ajungă la emisiunea lui Cosmin Prelipceanu, de la Digi24. Cine spera, însă că premierul va vorbi despre ședință, avea să rămână cu o mare dezamăgire, întrucât Florin Cîțu a răspuns telegrafic tuturor întrebărilor realizatorului, cu privire la situația de criză politică dintre cele două partide, cele discutate în ședință rămânând, în continuare, o necunoscută.

Conform surselor, USR PLUS nu ar fi renunțat la marea dorință de a-l vedea pe Florin Cîțu demis, în timp ce premierul insistă că USR PLUS ar trebui, totuși, să se pronunțe și să aducă pe masa de discuții o nouă propunere pentru Ministerul Sănătății.

Un joc mult prea lung, jucat pe un teren minat, contaminat de-a binelea. Orgolii și adevăruri spuse pe jumătate. Rețeta ideală a propagării fake news-urilor, cele de care coaliția se teme atât de tare.

Citește și: Voiculescu nu vede de ce n-ar fi tot el „noul” ministru al Sănătății