Doi bărbaţi au dispărut în mare la Vama Veche şi Eforie Nord

Căutările au fost suspendate vineri noaptea

Sursa foto: Zin.ro

Doi bărbaţi care au dispărut în mare, unul la Vama Veche şi celălalt la Eforie Nord, au fost căutaţi, vineri seară, de autorităţi, inclusiv cu scafandri. Căutările au fost suspendate aproape de miezul nopţii, urmând a fi reluate sâmbătă dimineaţa, potrivit g4media.ro.

Potrivit ISU Constanţa, scafandrii s-au retras, aproape de miezul nopţii, de la ambele locaţii (Eforie Nord, Vama Veche), urmând să reia căutările sâmbătă dimineaţă

. Reprezentanţii ISU Constanţa au fost solicitaţi să intervină, vineri seară, pentru salvarea unei persoane aflate în pericol de înec la Vama Veche, pe plaja Golful Pescarilor. Acolo au fost trimise SMURD Vama Veche si TARGA Mangalia. ”Colegii ajunşi la caz au constatat faptul că bărbatul nu se mai vede în mare, iar îndată din cadrul Inspectoratului au plecat la faţa locului pentru căutări trei scafandri cu o autospecială de scafandri”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Constanţa. O altă solicitare a venit de la Eforie Nord, unde în zona Steaua de Mare, un bărbat a dispărut în valurile mării. Acolo s-au deplasat ambarcaţiunea CBRN şi un echipaj de prim-ajutor, precum şi şapte scafandri cu o autospecială. La căutări a fost solicitată să intervină şi o ambarcaţiune a Agenţiei Române pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM).  MAE, avertizare de călătorie în Irlanda