Cel mai lung tunel din lume destinat pietonilor alergătorilor și bicicliștilor, construit în Norvegia

Construcția tunelului a început în 2019 și a costat echivalentul a 26 de milioane de euro. 

Un tunel de trei kilometri, în care au acces doar pietonii, alergătorii și bicicliștii a fost construit în Norvegia prin muntele Løvstakken, devenind cel mai lung tunel din lume construit special în acest sens. Fyllingsdalstunnelen, așa cum este cunoscut în Norvegia, a fost inaugurat pe 15 aprilie într-o ceremonie care a inclus mai multe activități sportive pentru familii și amatori, potrivit digi24.ro.

Construcția tunelului, un proiect finanțat de stat, a început în 2019 și a costat echivalentul a 26 de milioane de euro. 

Tunelul poate fi traversat în 10 minute pe bicicletă și în 40 de minute la pas. Pentru a rupe monotonia tunelului fără ferestre, constructorii au montat mai multe instalații de artă în interior, precum și lămpi de diferite culori. În tunel a fost montată și o imitație de cadran solar, chiar dacă soarele nu pătrunde aici, care indică ora și îi ajută pe cei care intră să se orienteze.

 Tunelul are două benzi: una de 3,5 metri pentru bicicliști și una de 2,5 metri pentru pietoni și alergători. 

„Am montat un covor cauciucat albastru, similar cu cel de pe pistele de atletism. Este mai plăcut să te deplasezi pe el decât pe asfalt”, spune Camilla Einarsen Heggernes, purtătoare de cuvânt a constructorului. Ideea tunelului a venit ca parte a extinderii liniilor de tramvai din orașul norvegian Bergen. Linia, care traversa muntele, necesita un tunel paralel de evacuare, așa că norvegienii au decis să îl transforme într-unul conceput special pentru bicicliști și pietoni.