Gabriela Firea nu îl înțelege pe „comunistul” Cîțu

„O altă dovadă că liberalii vor, de fapt, să își angajeze politrucii de la partid și să dea afară funcționarii apolitici și specializați! Adică exact ca în cazul chelneriței de la Ape!”

Gabriela Firea, senator PSD, îl acuză pe premierul Cîțu că încearcă politizarea, prin orce măsură, a aparatului de stat. Aceasta a făcut o comparație cu vremurile de mult apuse, când comuniștii făceau rotirea cadrelor, de pe o funcție pe alta.

„Premierul Florin Cîțu mai are, probabil, de angajat chelnerițe la Ape și foste miss la spitale, altfel nu se explică de ce vrea să scape de înalții funcționari publici care sunt secretari generali și directori în instituțiile de stat. Tocmai că posturile de înalți funcționari au fost depolitizate pentru a profesionaliza aparatul de stat, iar Cîțu vrea să revină la numirea de politruci fără experiență în domeniu!”, a scris Gabriela Firea, pe Facebook.

Acuză decizii fără logică

Senatoarea face o paralelă între modul de lucru al premierului Cîțu și cel al comuniștilor, fără oameni specializați pe un anumit domeniu, făcând o referire la situațiile apărute la Apele Române.

 „Precum comuniștii, vrea să aplice politica rotației de cadre, azi ești jurist, mâine economist, poimâine paznic! Dar care ar fi logica, în loc să ai oameni specializați pe un anumit domeniu, de ce să ai oameni care să știe puțin, adică nimic, din toate domeniile!?

Și în vreme ce amenință cu tăieri de venituri și disponibilizări, liberalii au votat în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților deblocarea angajărilor la stat! S-a lăudat cu asta chiar fostul ministrul al Muncii, Violeta Alexandru, acum deputat.

O altă dovadă că liberalii vor, de fapt, să își angajeze politrucii de la partid și să dea afară funcționarii apolitici și specializați! Adică exact ca în cazul chelneriței de la Ape!”, a concluzionat Gabriela Firea, fostul edil al Capitalei.

Posturi la stat, scoase la concurs, în limitele bugetului

Potrivit unui amendament inițiat de partidele componente ale coaliției de guvernare și susținut inclusiv de PSD în ședința de joia trecută a comisiei, a fost extinsă posibilitatea de a organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante în întreaga administrație publică.

„Pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se pot desfășura concursuri pentru ocuparea posturilor şi funcţiilor vacante şi temporar vacante din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice, cu încadrare în sumele aprobate în buget pentru anul 2021. Concursurile vor fi reluate exclusiv in limitele bugetare dat fiind ca suntem intr-o perioada in care cheltuielile publice trebuie facute cu rezerva, acolo unde este cu adevarat necesar”, a declarat președința Comisiei de muncă a Camerei, deputata USR PLUS Oana Țoiu.

Citește și: Florin Cîțu: „Decizia este la premier, în Guvern”