Nicolae Ciucă, mesaj cu ocazia Zilei Minorităţilor Naţionale din România

Apărarea drepturilor şi intereselor minorităţilor naţionale, prezervarea culturii şi identităţii minorităţilor sunt prioritare, a subliniat premierul.

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Minorităţilor Naţionale din România, în care afirmă că Guvernul este ferm angajat în eforturile de consolidare a unei societăţi incluzive, tolerante, a dialogului şi pluralismului, potrivit g4media.ro.

Apărarea drepturilor şi intereselor minorităţilor naţionale, în paralel cu promovarea respectului faţă de diversitate, prezervarea culturii şi identităţii minorităţilor sunt prioritare, a subliniat premierul

”Lupta împotriva atitudinilor şi manifestărilor antisemite, extremiste, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură constituie o preocupare constantă pe agenda executivului”, a subliniat Nicolae Ciucă. Potrivit premierului, Ziua Minorităţilor Naţionale reprezintă un bun prilej de celebrare a diversităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase din România, dar şi de reafirmare a parteneriatului solid dintre majoritate şi minorităţi, fundamentat pe respect reciproc, solidaritate, ataşamentul faţă de valorile şi principiile democratice. „Cu această ocazie, îi asigur pe toţi cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale de întreaga mea consideraţie şi le transmit calde felicitări”, a transmis Nicolae Ciucă. 

Potrivit premierului, România de astăzi este ”o democraţie stabilă, construită pe efortul comun al tuturor cetăţenilor săi, iar istoria ne-a arătat că realizarea marilor proiecte naţionale s-a bazat pe îmbrăţişarea aceloraşi idealuri, indiferent de apartenenţa etnică, lingvistică, religioasă sau culturală. 

”Guvernul României este ferm angajat în eforturile de consolidare a unei societăţi incluzive, tolerante, a dialogului şi pluralismului, iar apărarea drepturilor şi intereselor minorităţilor naţionale, în paralel cu promovarea respectului faţă de diversitate, prezervarea culturii şi identităţîi minorităţilor sunt prioritare. De asemenea, lupta împotriva atitudinilor şi manifestărilor antisemite, extremiste, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură constituie o preocupare constantă pe agenda executivului. Promovarea şi consolidarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a principiilor europene care ne definesc societatea reprezintă garanţia unui viitor prosper şi au nevoie de implicarea noastră, a tuturor. La mulţi ani tuturor cetăţenilor români care aparţin minorităţilor naţionale!”, a adăugat Nicolae Ciucă, în mesajul său.

Un artist filipinez pictează opere de artă cu propriul sânge