PET-urile, cele mai multe deșeuri care ajung în Marea Neagră

Potrivit specialiștilor, 90% din poluanţi sunt din plastic, respectiv PET-uri, pungi şi obiecte de unică folosinţă

În urma unui proiect pilot desfăşurat de Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Buzău-Ialomiţa, prin care specialiştii au încercat să determine tipurile de deşeuri care ajung în Marea Neagră din râul Buzău şi din Acumularea Siriu, a rezultat că 90% din poluanţi sunt din plastic, respectiv PET-uri, pungi şi obiecte de unică folosinţă. ABA Buzău-Ialomiţa a derulat în perioada 2020-2023 proiectul privind „Protecţia cursurilor de apă pentru o Mare Neagră curată prin monitorizarea cu instrumente inovatoare de control şi practici bazate pe natură în vederea reducerii sedimentelor şi poluării cu deşeuri – Protect-Streams-4-sea”, potrivit digi24.ro.

Demersul a avut ca obiectiv realizarea unui studiu care să contribuie la îmbunătăţirea vieţii populaţiei din jurul Mării Negre dar şi la protecţia mediului.  

Specialiştii au prelevat probe din apă şi din sedimente, studiile concentrându-se pe fragmentele de macroplastic, mai mari de 5 mm şi microplastic, de până la 5 mm, denumite şi fragmente de plastic invizibile. 

„Zona pilot în care Administraţia Bazinală a dezvoltat acest proiect a fost cursul râului Buzău, de la graniţa cu judeţul Covasna, până în dreptul localităţii Pătârlagele şi a inclus şi Acumularea Siriu. Ne-am îndreptat atenţia către un poluant recent dar pare a fi de lungă durată, un poluant cu impact major asupra mediului şi sănătăţii umane, vorbesc despre plastic. Pentru a vedea originea microplasticului, în cadrul proiectului am avut o investigare a macroplasticului.

 În urma acestui studiu s-a constatat că 90% din deşeuri au fost din plastic, 68% reprezintă deşeuri tip PET şi deşeuri din tacâmuri şi veselă, fragmente din diferite obiecte din plastic. 60% sunt obiecte de unică folosinţă. 

Apoi am trecut la studiul microplasticului, primul studiu realizat din ţară pe ape interioare şi pe un lac de acumulare. Microplasticul reprezintă un fragment mai mic de 5 mm. Pentru că obiectivul principal al proiectului a fost să investigăm poluanţii care ajung în Marea Neagră dar şi reducerea lor, am achiziţionat prima ambarcaţiune de colectare a deşeurilor plutitoare din cadrul Apelor Române”, a declarat Oana Ristea, biolog în cadrul ABA Buzău. 
Obiectivul principal al proiectului „Protect-Streams-4-Sea”, a transmis ABA, este strâns legat de protecţia mediului şi reducerea deşeurilor din Marea Neagră.

Colectarea selectivă a fost indicată de specialişti drept o metodă eficace pentru protejarea apelor, pe timpul desfăşurării proiectului fiind realizate totodată campanii de colectare a deşeurilor şi montarea unor containere în zonele cu aflux turistic. 

.„Noi am punctat nevoia colectării selective. Dacă ai infrastructura, eşti obligat moral să realizezi această colectare selectivă. Noi am pus în zonele unde se opresc turiştii să admire zona, la Siriu, la Belvedere, am pus nişte containere pentru sticle. Plasticul acesta influenţează atât mediul cât şi starea de sănătate a oamenilor. Studierea microplasticului, plasticul invizibil a prezentat o noutate în cadrul apelor interioare, în cadrul Acumulării Siriu. Acest microplastic este peste tot. Nu este în cantitate foarte mare, dar noi spunem că este un semnal de alarmă pentru că este prezent”, a conchis Oana Ristea. 

Avertizare MAE pentru românii care călătoresc în Italia