Atunci când vine vorba despre Tudorel Toader, părerile sunt împărțite. Pe de-o parte sunt cei care îl consideră un mare expert în Drept, pe de altă parte sunt toți ceilalți conștienți de faptul că, atunci când vorbim despre eliberarea condiționată a infractorilor periculoși, el deține o bună parte din vină, întrucât, pe vremea modificării Legilor Justiției, Tudorel Toader era încă ministru al Justiției.

Și nu numai că nu prezintă niciun fel de remușcare în acest sens, însă insistă să-și acopere vina cu tot felul de chichițuri și explicații juridice care, în opinia lui, ar justifica atât comportamentul lui, cât și pe cel al judecătorului care a decis eliberarea condiționată a individului din Mehedinți. Acesta fiind, desigur, doar unul dintre exemplele ce marchează consecințele mătrășirii justiției.

Tudorel Toader: „Inspecția Judiciară poate să spună de ce s-a luat o măsură sau alta”

„Problema este cum putem modifica legea încât cei care prezintă riscul de a recidiva să nu fie eliberați. Cazurile acestea ne spun că pedeapsa e pedeapsă și trebuie aplicată și trebuie respectată, dar faptul că pedeapsa în sine nu e suficientă. Avem eliberarea condiționată, care este o încurajare pentru cei condamați la privare de libertate să revină în societate. Aici întră în discuție și eficiența probațiunii, respectarea măsurilor de supraveghere. Dacă hotărârea pe care a dat-o un judecător e definitivă, dacă nu are nicio cale de reformare excepțională, nu poți să îl cercetezi pe judecător de ce a dat o hotărâre sau alta. Prin urmare, personal, nu cred că Inspecția Judiciară poate să spună de ce s-a luat o măsură sau alta”, a declarat Tudorel Toader, la România TV.

Citește și: Tudorel, tot slugărel. Dacă ar putea, ar demite-o din nou pe Kovesi

#News