CTP - captură Digi24

Nu vă faceți griji, nu s-a deranjat nimeni la burtică: nici Orban și nici CTP! Deranjul în lanț ar fi început de curând, mai exact atunci când premierul Ludovic Orban ar fi făcut nițel exces de zel de față cu presa, pozând ba într-o copie ceva mai sughițătoare a lui Ceaușescu, ba într-un emoticon de Facebook, cu degețelul „gros” în sus.

Firește, primul care a semnalat toate aceste derapaje, care dacă n-ar fi deranjante ar fi, pur și simplu amuzante, a fost chiar jurnalistul CTP, cel mai ușor de deranjat dintre cei ușor deranjabili. Astfel, odată cu declarația lui Orban, cum că s-ar simți deranjat de anumite întrebări, CTP s-a simțit la rându-i ofensat și lovit în orgoliul de jurnalist. Păi, cum domnule, pentru ce-s jurnaliștii? Nu ca să deranjeze? Și-i dau dreptate.

CTP: „A fost probabil cea mai antipatică ieșire a premierului Orban”

„Domnul Orban și-a început astăzi, să spunem „alocuțiunea”, nu în momentul în care s-a așezat în fața jurnaliștilor, ci atunci când a intrat în sediul Ministerului de Interne. Atunci s-a întors în prag, domnul Orban, către noi (jurnaliștii prezenți – n.red.), a început să facă cu mânuța, aidoma lui Ceaușescu, după aceea a mai făcut niște gesturi bizare, cu palma deschisă, ca și cum ar fi unduit, sau făcea o reverență de secol XVIII către noi, bănuiesc, și a încheiat cu o erecție a degetului gros, în sus, către noi, adică „succes”, „victorie”, „am câștigat”… Astea sunt mesajele pe care le-a transmis premierul României, gestual, din ușa Ministerului de Interne.

După care a început vorbirea. Domnul Orban refuză pur și simplu să recunoască această gravă greșeală pe care o reprezintă cele 3 zile de relaxare totală. Orice justificări ale domniei sale sunt anulate de propria-i declarație – una de o mare inteligență și oportunitate – și anume că în aceste zile se vor da mustrări. Nu se dau amenzi.

Ce putea să rezulte după așa ceva, după o asemenea declarație? Și apoi cum poți să o justifici logic, spunând că oamenii trebuie să se obișnuiască cu regulile? Păi, oamenii au avut timp să se obișnuiască cu mare parte dintre aceste reguli în starea de urgență, pentru că ele nu s-au desființat acum, iar cu cele noi – să spunem -, ar fi trebuit să se obișnuiască cu cel puțin vreo 10 zile înaine, o săptămână… Nu chiar atunci când se dă drumul, în aceste zile.

A fost probabil cea mai antipatică ieșire a premierului Orban din această perioadă, a pandemiei, pentru că le spune jurnaliștilor de acolo: „Îmi puneți întrebări deranjante!”. Cum adică deranjante? Păi, jurnaliștii trebuie să-i pună întrebări aranjante? De aia sunt acolo, să-i pună întrebări deranjante. Cum poate să vină cu o asemenea obiecție, privind așa… râzând în gingie la jurnaliști.”, a declarat CTP pentru Digi24.

Citește și: Grindeanu: „măsura competenței o reprezintă carnetul galben de partid”

#News