Sentinta
Sentinta

Un tânăr vasluian care a încercat să spargă un amanet de 5 ori în aceeaşi zi, apoi a jefuit un alt magazin a primit decizia magistraților de la tribunalul Vaslui, potrivit ziare.com.

Pedeapsa cu închisoarea de 2 ani și 6 luni nu va fi executată, iar motivarea deciziei invocă recuperarea completă a prejudiciului.

Bărbatul de 23 de ani din comuna Puiești, județul Vaslui, a sustras un laptop și o brățară de aur dintr-un amanet din care a încercat să fure de 5 ori în aceeași zi. El a furat ulterior 2.500 de lei de la un magazin alimentar din Bărlad. „Instanța constată că acesta a avut o atitudine cooperantă cu organele judiciare, a recunoscut săvârșirea faptelor și a participat în mod activ la desfășurarea activităților de identificare și de tragere la răspundere penală a autorilor, inculpatul nefiind cunoscut cu antecedente penale, prejudiciul creat persoanelor vătămate fiind recuperat prin restituire.

Instanța conchide că scopul preventiv al pedepsei poate fi atins și prin suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, existând în mod concret posibilitatea de îndreptare a inculpatului, fără executarea efectivă a unei pedepse”, se arată în hotărârea Judecătoriei Vaslui.

După ce și-a pus o mască medicinală, tânărul a încercat să pătrundă in incinta unui amanet din centrul comercial Winmarkt din Vaslui. În total, s-a ales cu 20 de lei, o brățară de aur și un laptop cu o valoare estimată de 2.500 de lei, pe care l-a vândut cu 400 de lei. Chiar dacă pedeapsa de închisoare cu executare a fost suspendată, vasluianul rămâne sub supraveghere timp de 30 de luni . El este obligat să efectueze 80 de zile de muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Puiești sau a unei instituții de învățământ din comună.