Muncitorii din salubritate din Târgu Mureş fac grevă din cauza salariilor mici

Firma de salubrizare nu a mai ridicat gunoiul în oraș de la începutul lunii.

Aproximativ 150 de angajaţi ai noului operator de salubritate din Târgu Mureş au protestat, miercuri, în faţa Instituţiei Prefectului deoarece nu au primit salariile negociate, în timp ce unora li s-au desfăcut contractele de muncă după declanşarea grevei. Ei au intrat în grevă în la sfârșitul săptămânii trecute. „Un muncitor trebuie să aibă cinci zile nemotivate pentru a i se desface contractul de muncă. Noi suntem în a patra zi. Noi nu ne-am dus acolo să cerem lichidarea şi ei deja ne-au desfăcut contractul de muncă (…) În plus, dacă am avut nevoie de un act, ne-au trimis la Cluj. Trei săptămâni am cerut o adeverinţă de la Resurse umane, să avem pentru ajutor de lemne”, a declarat unul dintre liderii greviştilor, Geza Todor, potrivit g4media.ro.

Un alt lider al protestatarilor, Petre Dicu, a declarat că muncitorii din salubritate vor un salariu de 2.500 de lei lunar, plus tichete de masă, oamenii primind 1.600 de lei, sau chiar mult mai puţin

„Când au început activitatea de protest, firma a început să le desfacă contractul de muncă în mod abuziv. Pentru noi nu contează ce firmă este. Atâta timp cât oamenii sunt plătiţi, oraşul este în curăţenie. Toate problemele cu criza gunoaielor au început atunci când oamenii nu au fost plătiţi. Dacă erau plătiţi, mergeau la muncă. Sunt afectaţi 150 de angajaţi. Sunt oameni care toată viaţa lor au lucrat la curăţenia oraşului, acum însă refuză să mai adune deşeurile. Sunt muncitori care din vară au primit doar câteva sute de lei”, a spus Petre Dicu. Angajaţii susțin că sunt foarte îngrijoraţi deoarece noul operator de salubritate nu i-a plătit conform înţelegerilor anterioare, cu salariile care li se oferă nu îşi vor putea întreţine familiile şi nu îşi vor putea plăti încălzirea la iarnă.

Începând din data de 4 noiembrie, după schimbarea operatorului de salubritate în Târgu Mureş şi în alte 18 localități, au apărut probleme mari legate de ridicarea gunoiului, municipiul reşedinţă de judeţ fiind sufocat

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, a declarat că, în urma consultării cu primarii din cele 19 localități s-a decis începerea procesului de reziliere a contractului recent atribuit prin licitaţie companiei de salubritate Brantner Vereș SA, după sincopele apărute în ridicarea gunoiului. „După notificarea de reziliere, compania are dreptul ca în 30 de zile să remedieze deficienţele semnalate, iar în cazul în care nu poate, atunci va fi reziliat de drept (…) În cazul în care această situaţie va persista, voi cere convocarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ca să încercăm să analizăm şi din perspectiva unei situaţii de urgenţă deoarece aceste mormane de deşeuri care sunt în aceste cartiere şi în acele localităţi nu pot fi acceptate. Să nu uităm că vine perioada sărbătorilor şi cantităţile vor creşte”, a declarat Peter Ferenc. Preşedintele CJ Mureş a primit asigurări de la companie că problema gunoiului din Târgu Mureş şi din comunele din zona 2 va fi rezolvată într-o săptămâna.

Greenpeace România propune interzicerea zborurilor pe distanțe scurte