Cetățeni străini veniți la muncă în România, trimiși înapoi acasă

Ei au încercat să iasă ilegal din ţară pentru a ajunge în Vestul Europei

Politist frontiera
Politist frontiera sursa foto SNPPC

Mai mulţi străini din Bangladesh, Egipt, Nepal şi Pakistan, care veniseră legal în România să se angajeze, au fost expulzaţi de autorităţi după ce au fost prinşi când încercau să iasă ilegal din ţară, pentru a ajunge în Vestul Europei, potrivit stirileprotv.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Inspectoratul General pentru Imigrări, poliţiştii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Arad au escortat 13 străini până la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca

Ei au fost îmbarcaţi pe curse comerciale către ţările de origine. Este vorba de bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 39 de ani. Opt sunt din Bangladesh, doi din Egipt, doi din Pakistan şi unul din Nepal. „Din verificările efectuate de poliţiştii de imigrări a reieşit că străinii au intrat legal în ţara noastră, în perioada 2022 – 2024, în scop de angajare. Întrucât au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, au fost introduşi în custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul României”, se arată în comunicat. La ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de cinci ani.

Jumătate din ţară afectată de un val de caniculă luni şi marţi