Rareș Bogdan, supărat pe polițiști: „Nu mai e stare de urgență”

Rareș Bogdan îl roagă pe „prietenul”, Lucian Bode dar și pe „prietenul”, Bogdan Despescu, „cei doi oameni care conduc Ministerul de Interne, să acționeze și să le explice domnilor de la Poliție că nu mai este stare de urgență”

Rareș Bogdan / Foto: Facebook

Rareș Bogdan se declară profund nemulțumit de modul în care gestionează, în acest moment, agenții de poliție, situația din cafenele și restaurante, sugerând că oamenii legii ar comite abuzuri, prezentându-se în controale mult prea des. În acest sens, europarlamentarul liberal promite că va vorbi cu „prietenii” săi din minister și din Poliție, astfel încât să-i facă să înțeleagă că starea de urgență nu există, așadar controalele agenților sunt, în opinia lui Rareș Bogdan, exagerate.

Rareș Bogdan: „Vreau să-l rog pe prietenul meu, Lucian Bode, și pe prietenul meu, Bogdan Despescu, cei doi oameni care conduc Ministerul de Interne, să acționeze și să le explice domnilor de la Poliție că nu mai este stare de urgență”

Companiile românești au trăit extrem de greu, mai ales cele din HoReCa, este de părere liberalul Bogdan. „Astăzi, am fost cu familia într-un loc, am mai fost în trei locuri, pentru că am avut întâlniri, și m-am bucurat de această stare de libertate care s-a instituit la nivelul Bucureștiului și, în fiecare din cele patru locații din nordul Bucureștiului, au năvălit cei din Jandarmerie sau din Poliție”, a declarat Rareș Bogdan la Antena 3.

Europarlamentarul a dat asiguri, de asemenea, că îi va atrage atenția ministrului Bode asupra acestui aspect, în ședința PNL care va avea loc în cursul zilei de astăzi.„Nu suntem stat autocratic, unde să călcăm în picioare firme și oameni care abia mai trăiesc de pe o zi pe alta, care au avut de suferit enorm în urma COVID și-n urma măsurilor restrictive. Ceea ce am văzut cu ochii mei astăzi mi-a arătat că, în continuare, o parte din autoritățile statului, un stat pe care acum îl reprezint și eu. Poți să o faci discret, ducându-te să verifici datele cu oameni în civil. Nu are de ce să vină Jandarmerie, cu oameni în uniformă, nu au de ce să vină șapte oameni pe o terasă, speriind publicul”, a mai spus Rareş Bogdan, aseară, la aceeași televiziune.

Citește și: Benjamin Netanyahu amenință că ofensiva va continua!