După ce s-au războit până acum pe toate fronturile, în special pe cel mediatic, dar nu numai, liderii PSD, ALDE și Pro România s-au înfrățit la Bistrița Năsăud. Practic, cele trei partide vor merge împreună în alegerile locale de la nivelul județului Bistrița Năsăud, a anunțat luni președintele PSD Bistrița, Radu Moldovan.

PSD, bezele către Ponta și Tăriceanu

Radu Moldovan a fost însoțit, la conferința de presă, și de liderii județeni ai Pro România și ALDE, Alianța va avea candidați unici la toate primăriile din județ, precum și la șefia Consiliului Județean Bistrita Nasaud.

„Ne pregătim de alegerile locale. Astăzi s-a materializat o discuție care are loc de ceva timp, de câteva luni, vizavi de construcția unei alianțe politice pentru alegerile locale. Mă bucur foarte mult că am ajuns la final, bătând în cuie tot ce era de bătut în cuie. În următoarele zile protocolul încheiat astăzi va fi finalizat și semnat și va fi discutat de fiecare partid în cadrul structurilor statutare. Concluzia sau sinteza acestui protocol este următoarea: se va constitui o alianță electorală la nivelul județului Bistrița-Năsăud între Pro România, ALDE și PSD, care va avea candidați unici pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Bistrița – Năsăud și cele 62 de primării din județul Bistrița-Năsăud”, a anunțat președintele CJ Bistrița Năsăud și liderul organizației județene a PSD, Radu Moldovan.

Noua alianță va avea și un semn electoral 

Radu Moldovan a mai declarat că în urma unor analize sociologice și în urma consultărilor cu fiecare UAT se va hotărî dacă se va merge în fiecare localitate din fiecare județ  pe liste comune și pentru Consiliul Local și pentru Consiliul Județean. Potrivit declarației președintelui ALDE Bistrița-Năsăud, Ioan Monița, conducerea centrală a fost de acord cu înființarea acestei alianțe.

Citește și: Teodorovici: nimic scurt, totul lung

  „Am considerat că este mai bine și ar fi mai util să câștigăm împreună decât să riscăm să pierdem separat, să fragmentăm voturile celor două partide care doctrinar au cam aceeași orientare. Pe acest motiv am fost de acord să negociem un protocol pe care să îl discutăm în interiorul organizației județene și pe care ulterior să îl semnăm”, a declarat președintele Pro România Bistrița-Năsăud, Grigore Timoce.

Alianța care se va înființa va avea un nume și un semn electoral, dar cei trei lideri nu au dorit deocamdată să le facă cunoscute. Președintele PSD Bistrița s-a arătat adeptul unei alianțe cu Pro România, în condițiile în care la nivelul PSD se poartă discuții despre eventualitatea unei alianțe cu partidul condus de Victor Ponta.

#News