Cristoiu mai joacă o fisă: îi aseamănă pe Iohannis cu Ceaușescu

Ion Cristoiu crede că românii au pus ștampila pe PAUR (Partidul Alianța pentru Unirea Românilor) pentru „a-i da una peste bot lui Klaus Iohannis ”

Ion Cristoiu nu face excepție nici de data aceasta de la exprimarea opiniilor cu iz controversat și afirmă, pe blogul său, că președintele Klaus Iohannis ar semăna, într-o oarecare măsură, cu fostul dictator comuniste, Nicolae Ceaușescu. De altfel, astfel de afirmații venite din condeiul unui jurnalist care a vaut oareșce legături cu vechiul regim, pot părea un pic exagerate, în contextul celor menționate anterior.

„Guvernul Meu, Sistemul Meu, Procurorii Mei, Presa Mea, Parlamentul Meu.”, insistă Cristoiu pe blogul personal.

„Cu această Putere, binecuvîntată de cancelariile occidentale (ce-i păsa boierului de la 1907 ce făcea arendaşul pe moşia închiriată pentru exploatare sîngeroasă astfel încît să trăiască în lux şi boierul de la Paris şi să se îmbogăţească peste noapte şi arendaşul, la început rupt în fund?!), Klaus Iohannis avea să reseteze România.”, continuă acesta.

Marele Reformator, cum îi place să se vadă în oglinda linguşitorilor, avea să schimbe din temelii România.

„De aceea, 6 decembrie 2020 nu era pentru Klaus Iohannis Ziua unui simplu scrutin, ci Ziua istorică, gen 24 ianuarie 1859 sau 1 decembrie 1918.

În ultimele săptămîni ale campaniei, Klaus Iohannis a încălcat Constituţia pînă dincolo de hotarele infracţiunii. A atacat zilnic un competitor al PNL, chibiţînd făţiş pentru Partidul Meu. A transformat Palatul prezidenţial în sediu de campanie al PNL. A apărat Guvernul pînă în pînzele albe. Mult mai grav, riscînd urieşeşte, a preluat pe umerii săi dezastrul Guvernării PNL. Nu numai c-a făcut campanie în favoare PNL dar, mai mult, a luat asupra sa toate criticile venite spre Guvern dinspre realitate. Nu era o noutate. În 2010, Traian Băsescu, îmbătat de gîndul că-l iubeşte Poporul, a luat asupra sa decizia de a tăia salariile şi pensiile. Nu şi-a dat seama că în acel moment şi-a semnat apusul Puterii. Ura stîrnită pentru tăierea salariilor a ocolit Guvernul Boc şi s-a năpustit asupra lui Traian Băsescu. Aşa le va fi spus Klaus Iohannis şi celor din PNL. Iau eu asupra mea ura îndreptată asupra Guvernului. Am suficient capital politic pentru a-mi permite asta.

Ion Cristoiu: „Şi Nicolae Ceauşescu a organizat mitingul din 21 decembrie 1989 convins că Poporul Român îl iubeşte”

De asemenea, același Cristoiu remarcă ceea ce știa deja toată lumea, și anume o prezență foarte slabă la vot, previzionând, în stilul caracteristic și extrem de alambicat, o decădere a liberalilor, în următoarea perioadă.

„Şi-a venit 6 decembrie 2020.

– A fost cea mai slabă prezenţă din istoria postdecembristă.

– PSD, partidul Întunericului, al Ciumei Roşii, s-a clasat pe primul loc la patru puncte diferenţă de PNL.

– PNL, partidul Meu, a obţinut cu chiu cu vai 25%. În condiţiile prezenţei catastrofale, a beneficiat doar de 1.500.000 de voturi.

– Pe locul patru s-a clasat cu aproape 10% un partid absolut necunoscut pînă la 6 decembrie 2020: AUR.

Victoria acestui partid, într-un context în care două partide tradiţionale – PMP şi Pro România – n-au intrat în Parlament, iar noua speranţă a politicii româneşti – USRPLUS – a obţinut doar 15% din voturi, dă seama de înfrîngerea spectaculoasă a lui Klaus Iohannis.

Aceasta deoarece AUR n-a fost votat de români pentru Programul său, nici chiar pentru lideri ca George Simion.

AUR a fost votat de români ca să-i dea una peste bot lui Klaus Iohannis.

Întreaga campanie a Alianţei s-a definit prin radicalitatea anti-Iohannis. Tot ceea ce a impus Klaus Iohannis poporului român (măsurile dure de restricţie, antiromânismul, hăituirea Bisericii, umilirea la Bruxelles, cumpărarea unei şepci de un dolar cu peste 8 miliarde de dolari) a fost contestat de AUR.

Şi nu piţigăiat, cum a făcut PSD, PMP sau chiar USRPLUS, ci violent, categoric, în gura mare.

Pînă şi formula de campanie a Alianţei a fost una împotriva lui Klaus Iohannis.

Presa miluită a susţinut guvernul pînă în pînzele albe.

Klaus Iohannis îşi frămînta mîinile de satisfacţie.

Nu ştia că pe Internet, dincolo de reflectoarele studiourilor de televiziune, AUR făcea o campanie împotriva sa cu toate caracteristicile unei gherile.

La 6 decembrie 2020, românii au declanşat un nou 1907. Ura împotriva Ciocoilor din clasa politică s-a manifestat prin vot.

Nu prin incendierea conacelor, nu prin furci şi topoare, nu prin vot.

Cei mai mulţi n-au mers la vot.

Formula lor de protest.

Alţii au mers şi-au pus ştampila pe AUR. Partidul care, pentru ei, întruchipa rezistenţa armată împotriva dictaturii lui Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a ţinut morţiş să fie alegeri parlamentare în 6 decembrie 2020.

Era sigur că prin aceste alegeri Poporul Român îşi va manifesta Iubirea faţă de El.

Şi Nicolae Ceauşescu a organizat mitingul din 21 decembrie 1989 convins că Poporul Român îl iubeşte”, a mai spus Ion Cristoiu pe cristoiu blog.

Citește și: Firea crede că Iohannis ar fi trebuit să intervină în conflictul PNL-USR PLUS

#News