Zvastica desenată pe muralul asociației Accept. Oamenii lui George Simion, bănuiți

Cu toate că nu există nicio dovadă clară potrivit căreia autorii ar fi susținători sau membri PAUR, asociația Accept punctează pe doctrina de extremă dreapta a partidului

În cursul serii trecute, asociația Accept pentru drepturile LGBTQ+ din România, prima de acest fel de la noi din țară, de altfel, a adus la cunoștință faptul că una din creațiile asociației a fost vandalizată. Vorbim, mai exact, despre un mural cu tematică la care, potrivit comunicatului, s-ar fi lucrat vara trecută, cu ocazia Street Delivery București.

„Astăzi a fost vandalizat muralul Accept şi a fost desenat pe el o svastică. E muralul la care am lucrat vara asta, în cadrul Street Delivery Bucureşti, împreună cu voluntarii noştri, tocmai cu scopul de a face strada mai queer, de a le da persoanelor LGBTQ+ care trec pe lângă el, fie şi întâmplător, un sentiment de siguranţă şi confort. (…) Cu toate că nu ne e uşor să procesăm incidentul, noi ne continuăm activitatea şi continuăm să creăm spaţii, fizice sau online, pentru persoanele queer”, au scris, luni, pe Facebook, reprezentanţii Asociaţiei.

Mai mult decât atât, reprezentanții asociației Accept sunt de părere că vandalizarea muralului nu este una întâmplătoare, mai ales acum, odată cu intrarea în Parlament a celor de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (PAUR), aceștia fiind bănuiți de Accept că ar avea o legătură cu distrugerea muralului.

„Pe lângă valoarea emoţională pe care muralul o avea pentru noi, e foarte grav ce s-a întâmplat. Considerăm că nu e deloc întâmplător că incidentul apare după ce AUR, un partid de extremă dreapta, a intrat în parlament. Cu toate că nu ştim cine a desenat pe mural, faptul că acest discurs a fost validat prin vot şi că are acum reprezentanţi, în mod oficial, în parlament, nu face decât să încurajeze astfel de acţiuni, să transmită mesajul că e acceptabil să urăşti persoanele queer (şi în general minorităţile), şi are potenţialul să instige mai departe la incidente violente. Trebuie să ne solidarizăm şi să luptăm împreună împotriva manifestărilor şi discursurilor fasciste, tot mai prezente în spaţiul public”, au mai transmis reprezentanţii Asociaţiei.

detaliu mural vandalizat

Cu toate că nu există nicio dovadă clară potrivit căreia autorii ar fi susținători sau membri PAUR, asociația Accept punctează pe doctrina de extremă dreapta a partidului, în ideologia politică a acestora regăsindu-se îndemnuri voalate împotriva comunității LGBTQ+, printre altele. În plus, mare parte din membrii PAUR de astăzi sunt foști activiști ai Coaliției pentru Familie, asociație care a inițiat celebrul Referendum pentru Familie din 6-7 otombrie 2018.

Asociația Accept a declarat că are intenția să depună plângere

„Vom depune chiar astăzi plângere penală ca să raportăm incidentul. În Bucureşti există deja puţine spaţii prietenoase pentru persoanele queer (şi majoritatea afectate profund de pandemie). Autorităţile trebuie să le protejeze şi să ia atitudine urgent împotriva unor astfel de manifestări”, au mai spus reprezentanţii Asociaţiei Accept.

Citește și: AUR și politica pumnului în gură

#News