Zeci de mii de flacoane de parfumuri posibil contrafăcute, descoperite într-un container din Portul Constanța

Containerul venea din China, mărfurile având ca destinație Ucraina

Peste 41.000 de flacoane posibil contrafăcute au fost descoperite de poliția de frontieră într-un container dub Portul Constanța, care venea din China, potrivit g4media.ro,

Dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, valoarea acestora a fost estimată la peste 12 milioane lei, transmite Garda de Coastă sâmbătă.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, au descoperit în Portul Constanţa, într-un container sosit din China, 41.000 de flacoane cu parfum, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală titularului de marcă. Dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, valoarea acestora a fost estimată la peste 12 milioane lei”, transmite Garda de Coastă sâmbătă.

Poliţiştii de frontieră s-au sesizat din oficiu în vederea întocmirii actelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Bunurile, în valoare estimată de aproximativ 12.153.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor

„În data de 14.07.2023, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța a efectuat controlul amănunţit asupra unui container sosit din China, ce avea ca destinatar o societate comercială din Ucraina. În urma verificărilor, în container au fost descoperite mai multe cutii ce conţineau 41.946 de flacoane cu parfum ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute şi a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală titularilor de marcă”, mai precizează sursa citată.

Modificări în acordarea burselor elevilor, prevăzute în Legile Educației