24 de dosare penale deschise în urma protestelor fermierilor

Unele persoane cer pe WhatsApp să se meargă cu topoarele la Guvern, afirmă oamenii legii

Politist
Politist sursa foto pixabay

Autoritățile au declarat luni că au fost înregistrate 24 de dosare penale, la nivel național, în urma protestelor fermierilor. De asemenea, au mai adăugat că pe grupurile de WhatsApp au fost postate mesaje care incită la violență, potrivit digi24.ro.

Unele persoane cer ca protestatarii „să ia topoarele și lopețile și să meargă pe jos la Guvern”.

  „Scopul activ este de a garanta siguranța tuturor, a celor care protestează, dar și celor care locuiesc sau tranzitează în locațiile unde au loc astfel de proteste. Este importantă și siguranța forțelor de ordine. Acționăm în sistem integrat cu Jandarmeria Română. Au fost înregistrate 24 de dosare penale, la nivel național, care vizează cercetarea infracțiunilor de instigare publică”, a declarat un oficial din cadrul Poliției Române. 

De asemenea, acesta a mai precizat că „în apropierea activității de protest, în Chiajna, a fost identificată o persoană care deținea o armă albă”. 

 „Polițiștii s-au autosesizat vizavi de comiterea acestor fapte prin semnale transmise în spațiul public, cât și de la o serie de protestatari care au semnalat că pe grupuri de WhatsApp au fost postate mesaje care incită la violență. Este evident că aceste mesaje incită la violență și facem tot ce putem pentru identificarea persoanelor care transmit astfel de mesaje. Scopul activităților noastre este unul preventiv și desfășurăm activitați în conformitate cu legislația în vigoare”, a mai explicat oficialul. 

„Suntem în a șasea zi de la momentul la care au debutat protestele, în marea lor majoritate nedeclarate în spațiul public. Am avut efective angrenate în peste 27 de județe, acolo unde protestatarii au ales să-și manifeste nemulțumirile în spațiul public, dar și în municipiul București, ocazie cu care am intervenit cu efectivele Jandarmeriei, conform compețentelor legale, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică”, a explicat un general de la Jandarmeria Română. 

Acesta a mai adăugat că „lucrurile nu au fost mereu cum și-ar fi dorit din punctul de vedere al dialogului și al negocierilor avute cu protestatari, dar marea lor majoritate au fost oameni cu care au avut parteneri de încredere în realizarea dezideratelor comune”.

„Au fost câteva situații în care, momentan, pe porțiuni de trasee de drum s-a blocat circulația, dar prin dialogul constant al forțelor de ordine prezente la fața locului au acționat pentru decongestionarea traficului, pentru reluarea normalității și pentru revenirea normaității într-o manieră dezirabilă.

Doresc să transmit un mesaj de mulțumire tuturor care au înțeles să manifeste cu respectarea prevederilor legale și să-i îndemn pe toți ceilalți înspre îndeplinirea formalităților de legalitate și de supunere la prevederile legale, în scopul evitării situaților care pot produce un deranj în societate și riscuri la adresa ordinii și siguranței publice”, a mai explicat acesta. Ministrul Agriculturii: România importă 60% din consumul de carne de porc