Marcel Ciolacu și echipa PSD

Într-un stil propagandistic, liderul PSD Marcel Ciolacu îl acuză pe președintele Klaus Iohannis de… propagandă mincinoasă, adăugând că liberalii și „Guvernul Său” ar plafona cazurile și ar ajuta cifrele din „pix” cifrele zilnice. În același mesaj, Ciolacu se arată încrezător de faptul că cetățenii „ar ști deja ce fac” liberalii, așadar amenință că alegerile parlamentare le pot fi fatale celor din tabăra lui Klaus Iohannis.

Marcel Ciolacu: „V-au spus-o verde în față specialiștii, statisticienii, toți cei de bună credință!”

„Propagandă mincinoasă! Asta face Iohannis! Plafonați cazurile… pentru că nu testați! Ajustați cifrele din pix! Chiar credeți că românii nu au înțeles ce faceți?! V-au spus-o verde în față specialiștii, statisticienii, toți cei de bună credință!

Doar Iohannis continuă să repete ca o flașnetă electorală că Guvernul Său e cel mai bun și mai deștept de pe planetă!

Dar să-l scuturați de guler pe Orban și să-l întrebați de ce nu s-a atins niciodată capacitatea de #50000 de teste zilnice cu care se tot laudă, nu puteți, domnule Iohannis? Sau să-l întrebați de ce românii continuă să se testeze la #privat, pe banii lor, pentru că Orban nu e în stare să facă anchetele epidemiologice așa cum trebuie?!

Degeaba îl acoperiți! Românii știu deja ce faceți! Alegeri și apoi – când toată mizeria va ieși la suprafață – închidere. Totală!

Eu însă cred că nu vă vor lăsa…”, scrie Marcel Ciolacu pe Facebook.

Citește și: Turcan vrea capul șefului Spitalului Județean din Sibiu

#News