Avertismentul meteorologilor: Revin ploile și ninsorile pentru două zile

La munte se va depune strat de zăpadă

Ninsoare
Ninsoare sursa foto pixabay

Meteorologii ANM anunță că în următoarele două zile vor fi ploi și ninsori. La munte se va depune strat de zăpadă. O informare meteorologică a intrat în vigoare la ora 10.00, potrivit digi24.ro.

Avertizarea va fi valabilă până vineri la aceeași oră, anunță ANM

Potrivit acestei avertizări, vor fi precipitații în toate regiunile și se vor acumula cantități de apă în general de 10 – 15 l/mp. În zona Carpaților Meridionali, în Transilvania și Muntenia, local precipitațiile vor fi moderate și se vor acumula 25 – 30 l/mp și izolat peste 40 l/mp. Vor fi ploi. De asemenea, în zona montană, în special la altitudini de peste 1200 m, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, local consistent. În jumătatea de nord a Moldovei și estul Transilvaniei vor fi precipitații mixte.

Vremea va fi închisă miercuri în Capitală, cu ploi temporare.

Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul a 12 grade Celsius. Joi, vremea se răcește.Potrivit prognozei speciale emisă pentru Capitală, miercuri vremea va fi închisă și temporar va ploua și prin acumulare cantitățile de apă vor fi în jurul a 10 l/mp. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 12 grade, iar cea minimă va fi de 4…5 grade. Centralele de apartament, interzise de Parlamentul European