Service auto din Argeș, cuprins de flăcări

O clădire și două autoturisme au fost incendiate

Pompieri
Pompieri

Un incendiu a izbucnit, luni seara, 12 februarie, la un service auto din municipiul Curtea de Argeş, flăcările distrugând o clădire în care se aflau două autoturisme, potrivit ISU Argeș, potrivit ziare.com

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, pompierii au intervenit cu cinci autospeciale de stingere şi un echipaj CBRN

La sosirea echipelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat. „În interiorul service-ului au fost identificate două vehicule, care au ars. Pompierii au intervenit, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului, pentru protejarea proprietăţilor din vecinătate. De asemenea, echipajul CBRN a efectuat măsurători, nefiind înregistrate valori peste limitele normale”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş. Conform aceleiaşi surse, suprafaţa afectată de incendiu este de circa 150 de metri pătraţi. „Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Argeş a monitorizat şi transportat la spital o persoană de sex masculin, care a suferit o contuzie”, au mai anunţat reprezentanţii ISU Argeş. Google a alocat 25 de milioane de euro pentru învățarea europenilor să folosească inteligenţa artificială