Peste 1.900 de tineri români de 18 ani se vor plimba gratuit cu trenul în Europa

Ei vor primi câte un permis gratuit de călătorie cu trenul, în cadrul programului DiscoverEU

1.974 de tineri de 18 ani din România vor primi câte un permis gratuit de călătorie cu trenul în Europa, în perioada martie 2023 – februarie 2024, un număr total de 47.700 de tineri din țările UE și cele asociate la programul Erasmus+ fiind selectați să primească un astfel de permis, din cei 162.931 de participanți la runda din octombrie 2022 de înscrieri la DiscoverEU, potrivit g4media.ro.

Potrivit Comisieri Europene, candidații selectați vor călători, singuri sau într-un grup de până la cinci persoane, în perioada martie 2023-februarie 2024.

Aceștia se vor deplasa în principal cu trenul, cu câteva excepții, pentru ca și cei care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate să poată participa.„Datorită DiscoverEU, 47.700 de tineri vor începe în curând să își planifice călătoria prin Europa și se vor alătura unei comunități tot mai mari de europeni mobili. Și pentru ca tinerii noștri doresc să facă descoperiri culturale pe parcursul vizitelor lor, am adăugat un card cu reduceri pentru activități culturale și am publicat itinerarii culturale tematice pe Portalul european pentru tineret. Dorim ca toți câștigătorii să aibă o experiență de neuitat”, a declarat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret. Runda de înscrieri a fost deschisă tinerilor născuți între 1 ianuarie 2004 și 31 decembrie 2004, din statele membre ale UE și din țările asociate la Erasmus+ (Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Macedonia de Nord, Serbia și Türkiye).

Participanții selectați vor putea, de asemenea, să participe la sesiuni de informare înainte de plecare sau la întâlniri în întreaga Europă

DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+ care le dă tinerilor în vârstă de 18 ani posibilitatea de a călători în Europa. Utilizând ca mijloc principal de transport trenul (există și excepții pentru persoanele care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate), participanții pot vizita orașele europene.. Tinerii se pot înscrie pe durata celor două runde organizate anual, iar cei selectați vor primi câte un permis de călătorie din partea Uniunii Europene.

Reprezentanţii HoReCa din Brașov cer modificări la legea bacşişului