Ludovic Orban / Foto: Guvernul României

După ce a fost „certat în fața clasei”, premierul Orban i-a dat replica lui Marcel Ciolacu, tot în plenul reunit al Parlamentului, ce a avut loc miercuri.

„Am fost certat că n-am prezentat măsurile economice ale Guvernului PNL. Păi am fost chemat să prezint situația privind organizarea alegerilor și redeschiderea școlilor. Am să vă prezint totuși câteva cifre și am să vă spun că față de perioada de dinaintea pandemiei avem 7000 de angajați în plus în România. Guvernul a protejat fiecare loc de muncă!”, a spus Orban.

Acesta a adăugat că „lipsa de grijă față de diaspora” de care a fost acuzat nu e reală.

„Vorbiți de lipsa noastră de grijă față de românii care s-au întors din diasporă. Suntem singurul Guvern care a luat măsuri pentru crearea de locuri de muncă pentru români din diaspora.

Pot să vă vorbesc ore întregi despre măsurile luate economice luate de Guvern. Am luat măsuri pe care puteați să le luați și dumneavoastră când ați crescut artificial prețurile la energie, de erați la un pas de a băga în faliment toată industria. Am dat oxigen în economie prin schema de ajutor de stat. Nu mă laud cu măsura, doar că am noi am aplicat-o, așa cum au făcut și alte state din Uniunea Europeană”, a mai spus Orban.

„Nu vreau să răspund la niște acuzații nefondate, care reprezintă o jignire la adresa integrității mele. În cariera mea profesională n-am luat un leu care nu mi s-a cuvenit! În toată cariera mea nu s-a lipit de mine niciun leu care nu mi s-a cuvenit și sunt cunoscut pentru acest lucru!

Ar trebui să citiți mai atent raportul Curții de Conturi și veți vedea că ei vă spun acolo că încă din 2018 puteați să asigurați stocuri, pentru că aveați excedent bugetar, dar nu ați făcut-o!”, a concluzionat Ludovic Orban.

Citiți și: Ciolacu: „Luni vom depune moțiunea de cenzură”