Radu Banciu

Nu mai e niciun secret faptul că Radu Banciu nu e cel mai mare fan al lui Victor Ponta. De altfel, Ponta pare să aibă din ce în ce mai puțini fani, în pofida sondajelor comandate ce povestesc fapte de vitejie și procente în creștere. Undeva, ceva nu se leagă. Probabil că o să ne prindem de asta mai târziu. Sau nu. Vom vedea, spuse orbul!

Astfel, Radu Banciu este de părere că acolo unde își bagi Ponta coada, iese haos, făcând referire la votarea prelungirii stării de alertă. În opinia lui Banciu, viitorul nostru din acest punct de vedere se prezintă a fi unul destul de incert, luând în calcul veșnicele lupte politice.

„Trebuie să așteptăm exact ultima clipă. Acolo unde este Victor Ponta la mijloc, toate promisiunile sunt deșarte la un moment dat. Victor Ponta, care se jură că nu va prelungi, alături de confrații lui, de tâlhăreii lui, această stare de alertă. Nu are, bineînțeles, nicio credibilitate în fața noastră sau a publicului în general, așa că va trebui să așteptăm ultima secundă să vedem dacă starea de alertă se va prelungi după 15 iunie”, a declarat Radu Banciu, la B1 TV.

Și pentru că avem nevoie mereu de păreri pro și contra, haideți să vedem ce a declarat președintele Klaus Iohannis despre viitorul stării de alertă, din punct de vedere legislativ:

„Gândiți-vă că apare, undeva, un focar de infecție, se reaprinde într-o localitate infecția. Fără un instrument, Guvernul nu poate să facă nimic, nu poate nici să declare carantină, nu poate să ia măsuri care atunci impun o intervenție. Am văzut, cu toții, că sunt unii politicieni care, probabil, mai mult fug după voturi decât după sănătatea românilor, care spun că putem să ne relaxăm cu totul și că nu este nevoie de aceste măsuri, și că să vină specialiștii cu dovezi. Păi, nu vă supărați, ce fel de dovezi așteaptă ei, altele decât cele care sunt comunicate zilnic? 237 de noi infectați, de ieri, până astăzi, peste 150 de persoane la terapie intensivă, acum la momentul în care vorbim. Avem iarăși, din păcate, noi și noi decese. Epidemia este între noi, virusul este în comunitate. Orice rațiune normală ne spune să fim precauți. În fața unei boli ești precaut sau ești prost, una din două”, a declarat Klaus Iohannis.

În cealaltă tabără, cea a social democraților, părerile se prezintă a fi ușor (sau poate chiar mai mult) diferite. Invitat la rândul lui la o televiziune, purtătorul de cuvânt al PSD a declarat că partidul pe care îl reprezintă a acordat de două ori vot pozitiv stării de urgență, sugerând că ei n-ar fi rău intenționați, ci doar în cazul de față având opinii diferite. Că doar de aia avem opoziție, nu? Ca să se opună!

„Ne întoarcem la partea cu responsabilitatea, pe care marșează foarte tare PNL în acest moment. Nu vreau să uite nimeni că PSD a votat două stări de urgență și prima stare de alertă – și Guvernul Orban, pentru că țara avea nevoie de un guvern, care să emită ordonanțe de urgență și care să poată să conducă. Asta este o probă de responsabilitate, chiar dacă, pentru că discutăm de campanie electorală, poate că ne-a dăunat în fața alegătorilor noștri. Am ales calea responsabilității. În al doilea rând, declarațiile de acum ale președintelui Ciolacu și ceea ce au spus și alți colegi, și spun și eu acum, este că nu votăm o stare de alertă așa – ceea ce a spus și domnul Iohannis astăzi, că o relaxăm, o facem mai moale, ne mai gândim, să fie măști, să fie distanțare. În plus, a fost vorba despre deschiderea spitalelor pentru bolnavii cronici, să renunțăm la această alocare a spitalelor doar pe criterii de COVID-19 – ai COVID-19 trăiești, n-ai COVID-19, te duci acasă”, a afirmat Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, joi seară, în direct pe B1 TV.

Citește și: Cristoiu nu crede în starea intermediară a PSD-ului

#News