Avertizare medicală: boala care afectează tot mai mulţi copii în timpul verii

Este vorba despre o infecție virală, care nu va fi tratată şi cu antibiotice.

O nouă boală afectează copiii din România. Este vorba despre herpangină, o infecție virală, în general cauzată de Coxsackie virus. Potrivit doctorului Adrian Marinescu, boala apare destul de frecvent vara și la început de toamnă. Ea se transmite pe cale digestivă, inclusiv prin mâini murdare, fiind vorba și despre igienă, apă și săpun, potrivit romaniatv.net.

Fiind o infecție virală, nu va fi tratată şi cu antibiotice.

„Nu ne trebuie antibiotice, la fel ca la gripă și la infecțiile virale. În al treilea rând, se poate transmite inclusiv prin tuse și strănut. În momentul în care în creșă sau la grădiniță unul dintre copii este infectat, poate să transmită foarte ușor. Boala se recunoaște ușor, sunt niște leziuni, niște ulcerații, în cerul gurii și la baza gâtului. Deci e foarte simplu să punem diagnosticul. În prima săptămână, este riscul cel mai mare de a transmite boala. Deci, riscul este în colectivități şi vorbim de creșe, de grădinițe, locurile de joacă și aici trebuie să fim atenți”, a explicat dr. Adrian Marinescu, director medical la Institului Matei Balş.

De cele mai multe ori, este o formă ușoară care se rezolvă într-o săptămână, maxim 10 zile, având probleme doar copiii care au sistem imunitar deficitar. Se recomandă izolarea acasă pentru perioada respectivă, până trec simptomele.

„De cele mai multe dintre bolile infecțioase am scăpa dacă ne-am spălat cu apă și săpun, adică mâinile curate. Și cred că e o regulă pe care o auzim dintotdeauna, nu legată de pandemie și de herpangină”, a completat dr. Adrian Marinescu.

Descoperire senzațională privitoare la apariția vieții pe Pământ