Tânără din Suceava, anchetată pentru dare de mită

Banii au fost introduşi în dosarul de candidat, acţiunea fiind surprinsă pe camera video a agentului.

O tânără de 18 ani din Suceava este cercetată penal pentru dare de mită. Ea i-ar fi oferit poliţistului examinator bani pentru promovarea probei practice a examenului auto, potrivit hashtagnews.ro.

Banii au fost introduşi în dosarul de candidat, acţiunea fiind surprinsă pe camera video a agentului.

”La data de 10.03.2023, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava au fost sesizate de reprezentanţii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea  Vehiculelor Suceava cu privire la comiterea infracţiunii de dare de mită, în contextul susţinerii probei practice pentru obţinerea permisului de conducere”, a transmis, sâmbătă, Direcţia Generală Anticorupţie, într-un comunicat de presă. Un agent de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea  Vehiculelor Suceava avea de examinat 14 candidaţi la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere.

”Ultimul dintre candidaţi, o tânără în vârstă de 18 ani,  i-a oferit acestuia o sumă de bani pentru a-l determina astfel să o promoveze la proba respectivă.

Cu ocazia constatării infracţiunii flagrante de către poliţiştii Serviciului Judeţean Anticorupţie Suceava, sub coordonarea procurului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în autoturismul de şcoală au fost identificate două bancnote de 50 de euro, pe care persoana în cauză le introdusese în dosarul de candidat, momentul oferirii fiind surprins şi de camera video aflată în dotarea angajatului de la SRPCIV Suceava”, a mai transmis sursa  Meteorologii avertizează: Viscol și vânt puternic în toată țara