Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 18 cetăţeni din Nepal, Siria şi Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un TIR, informeaza IGPF, potrivit g4media.ro.

„În această noapte, în jurul orei 03,00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia.

Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, profile metalice pentru o societate comercială din Germania. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorcă, printre bunurile transportate, 18 cetăţeni străini”, a comunicat Poliţia de Frontieră.

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că este vorba despre cetăţeni din Nepal, Siria şi Bangladesh

Unii dintre aceştia sunt intraţi legal iar alţii sunt solicitanţi de azil în România. „Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru şofer şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii depistaţi ascunşi în mijlocul de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, se precizează în comunicat. Pofta și tradiția: Piedone și aventura sa culinară într-un târg de București