Femeie bătută și agresată sexual de fostul prieten, într-o școală din Cugir

Arest
Arest sursa foto pixabay

O femeie din Alba a fost bătută și violată de fostul iubit. Incidentul a avut loc luni seara, chiar în școala în care victima lucrează ca femeie de serviciu. Femeia s-a dus la poliție și a povestit incidentul, potrivit digi24.ro.

Bărbatul, care avea și ordin de protecție emis de instanță, a fost reținut și, ulterior, arestat preventiv.

Incidentul a avut loc luni seara, în timp ce femeia de 54 de ani se afla la muncă, în școala din Cugir unde lucrează ca femeie de serviciu. Cei doi avuseseră în trecut, timp de mai mulți ani, o relație de concubinaj. În urma despărțirii, din cauza amenințărilor repetate din partea fostului partener, femeia a obținut în instanță un ordin de protecție împotriva bărbatului, pe o perioadă de 6 luni. 

Luni seara, după orele de curs, bărbatul de 60 de ani a mers peste ea la școală. A lovit-o de mai multe ori, după care a forțat-o să întrețină relații sexuale cu el.

 „Din cercetări, a rezultat că, în seara zilei de 8 ianuarie 2024, acesta s-ar fi deplasat la locul de muncă al fostei sale concubine, încălcând astfel ordinul de protecție emis de instanța de judecată la data de 15 noiembrie 2023. Acesta ar fi devenit violent și ar fi agresat-o pe femeia, în vârstă de 54 de ani, aplicându-i lovituri în zona capului. Sub amenințarea cu alte acte de violență, ar fi determinat-o să întrețină cu el raporturi sexuale”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.

 Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere din școală. Femeia a reușit să scape din mâinile agresorului ei și a dat alerta. Bărbatul a fost reținut pe loc de polițiști pentru 24 de ore, iar a doua zi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El este cercetat pentru viol, încălcarea ordinului de protecție și lovire sau alte violențe. Percheziții de amploare în trei județe