Persoane amendate pentru că au aruncat mucul de țigară pe stradă într-un oraș din Italia

Amenzile ajung până la 500 de euro pentru scuipat

Italia
Italia sursa foto pixabay

Monfalcone, un oraș din Italia de aproape 30 de mii de locuitori din regiunea Friuli-Veneția Giulia, aflat la granița cu Slovenia, aplică legea prin care se interzice scuipatul pe stradă sau aruncarea mucurilor de țigară pe trotuar, potrivit g4media.ro.

O decizie recentă a primarului Anna Cisint a condus la amendarea a 16 persoane prinse în timp ce aruncau pe jos mucuri de țigară.

Amenda este de la 30, la 200 de euro, iar fiecare a plătit câte 120 de euro. Legea împotriva scuipatului nu este o noutate în Italia, dar aceasta nu se prea aplică. La Trento, linia dură a fost deja adoptată de ani de zile, fiind prevăzute sancțiuni administrative de două ori mai mari decât pentru alte comportamente care compromit decorul urban.

Este vorba despre culcatul pe stradă, udatul fără precauții, întinsul hainelor pe străzile publice. Scuipatul pe jos este pedepsit prin obligarea la plata unei amenzi de minimum 54 de euro, dar care poate ajunge până la 324 de euro.

În Palma Campania, oricine scuipă „pe o zonă publică, de uz public, sau în locuri chiar și private, dar cu vedere spre pe o zonă publică sau de uz public” riscă o amendă de până la 500 de euro. Alte municipalități sunt mai îngăduitoare în ceea ce privește păstrarea decorului urban în fața unor astfel de atitudini, cum ar fi Rimini, stațiune la mare, în vestul Italiei, unde sancțiunea respectivă variază între 25 și 150 de euro. Bărbat din Vrancea șantajat cu filmări făcute pe internet