Peste o mie de elevi din judeţul Prahova fac cursuri online

Cauza o reprezintă scăderea presiunii gazelor naturale

Elevi
Elevi sursa foto pixabay

Peste 1.000 de elevi din două comune ale judeţului Prahova vor face cursuri în sistem online din cauza unor probleme survenite, în ultimele zile, în alimentarea cu gaze naturale, potrivit g4media.ro.

Inspectorul-şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, Ilona Rizea, a precizat că probleme sunt la Ciorani, fiind afectate un liceu şi o şcoală gimnazială (908 elevi şi preşcolari), şi la Tomşani, unde este afectată o şcoală gimnazială (326 elevi).

Primarul comunei Tomşani, Mihai Florin Pelin, a precizat că, potrivit datelor pe care le-a obţinut de la furnizorul de gaze, problemele au apărut din cauza presiunii scăzute ca urmare a creşterii consumului determinată de temperaturile scăzute din ultimele zile. „În urma solicitării de informaţii transmisă de Primărie către furnizorul de gaze naturale cu privire la acest aspect, am fost informaţi că din cauza temperaturilor scăzute înregistrate şi implicit a consumului ridicat de gaze naturale, presiunea în conducta de amonte prin care se face livrarea de gaze este foarte scăzută.

Producătorul de gaze naturale anunţă că furnizarea se va face cu întreruperi în următoarele zile. Administraţia locală a făcut demersuri către Prefectura Prahova, Consiliul Judeţean Prahova şi ANRE pentru identificarea unei soluţii la această problemă”, a scris primarul pe Facebook. Primarul comunei Tomşani, Mihai Pelin, a declarat că toţi cei aproximativ 4.000 de locuitori au comunei sunt afectaţi de lipsa alimentării cu gaz. ”Întrebaţi-l pe domnul ministru de ce nu sunt gaze nici la Tomşani, nici la Ciorani”, a spus primarul Mihai Pelin. El a precizat că dacă până joi nu va fi reluată alimentarea cu gaze, cel mai probabil şi vineri elevii vor rămâne acasă. Minoră sechestrată, drogată și agresată sexual de 3 tineri din Maramureș