P.A.U.R. mai așteaptă cu numirea unui premier

Propunerea liberalilor, în persoana lui Cîțu, este "o cacialma"

Co-președintele Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (P.A.U.R.), George Simion a declarat că deși este „a patra forță politică” nu se grăbește cu vreo propunere de premier, așteptând totodată să vadă  care vor fi numele propuse de primele trei partide.

„Noi suntem a patra forță politică în momentul asta. Nu prea putem noi să propunem o variantă de prim-ministru pentru că abia a aflat lumea de noi și am luat 10% din voturi. Așteptăm să vedem numele propuse de primele trei forțe: PSD,  PNL și USR. Numele vehiculate până acum nu ne-au convins, ba chiar această propunere cu Cîțu ni se pare o cacealma. Cred că USR nu o să-l susțină pe Cîțu. Nu ne conving niciunul din aceste trei nume. Așteptăm negocieri, dialog, să venim și noi dacă va fi cazul cu o variante către celelalte 3 forțe politice dacă vor avea nevoie de votul nostru. Până acum nu am purtat nici o discuție în acest sens cu reprezentanții partidelor politice. S-ar putea mâine sau poimâine să discutăm și despre alte variante decât aceste 3 nume. Am spus că nu vom intra în nicio coaliție de guvernare. Acesta este mandatul pe care alegătorii noștri ni l-au dat. Nu putem trăda acest mandat. Avem mandat să votăm profesioniști, la conducerea țării, care să fie patrioți, cinstiți și buni profesioniști”, a spus Simion, la B1 TV.

Social democrații îl au ca propunere de premier pe prof. Alexandru Rafila, în timp ce USR PLUS merg pe mâna lui Dacian Cioloș.

Citește și: Marcel Ciolacu: „Este o mare mare bătaie de joc”

#News