Klaus Iohannis

Cei din ALDE par să-i fi pus gând rău lui Klaus Iohannis. Din nou. Cum în cursul zilei de ieri președintele anunța posibilitatea deschiderii creșelor și grădinițelor private după data de 15 iunie, liderii ALDE au sesizat o oarecare „discriminare” îndreptată către părinții cu venituri modeste. Astfel, aceștia sunt de părere că anunțul făcut de Iohannis reprezintă o discriminare gravă a copiiilor și a dreptului lor la îngrijire și educație, în funcție de veniturile părinților.

În acest sens, ALDE sesizează CNCD.

Comunicatul ALDE, premergător reclamației la CNCD

„Președintele Klaus Iohannis discriminează copiii în funcție de veniturile părinților!

Conducerea ALDE va sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării dacă decizia anunțată de președintele Klaus Iohannis privind redeschiderea creșelor și grădinițelor PRIVATE după 15 iunie se va concretiza într-o decizie a Guvernului PNL.

Considerăm că măsura anunțată de Klaus Iohannis este o discriminare gravă a copiiilor și a dreptului lor la îngrijire și educație, în funcție de veniturile părinților.

Accesul la îngrijire și educație pentru copii în cadrul creșelor și grădinițelor de stat este gratuit, spre deosebire de sistemul privat, astfel că păstrarea grădinițelor și creșelor de stat închise după 15 iunie îi va obliga pe părinții care au venituri mici să caute alte soluții, poate mai puțin sigure, pentru supravegherea copiilor în timpul în care se află la serviciu sau, în anumite cazuri, părinții vor fi obligați să aleagă între a-și îngriji copiii sau a avea un loc de muncă.

Constatăm cu îngrijorare că, aproape în fiecare zi, în loc să fie un factor coagulant, președintele Klaus Iohannis introduce în spațiul public teme care dezbină societatea românească. După discriminarea la adresa persoanelor în vârstă, a bolnavilor non COVID, acum politica promovată de dl Iohannis și Guvernul său pune românii cu venituri mai modeste împotriva celor cu venituri mai mari. Asta pentru că știe că românii cu venituri mai mici nu fac parte din electoratul domniei sale și al PNL?

Fiecare zi care trece ne mai dă o dovadă de cât de strâmb și complet lipsit de logică gândește acest guvern. ALDE nu va permite ca acest Guvern Iohannis & Orban să mai afecteze, prin politicile pe care le promovează, drepturile vreunei categorii sociale.”, arată ALDE.

Citește și: Ciolacu atacă din nou: „PNL reia jaful pedelist de la ANRP!”

#News