Zeci de tone de deşeuri provenite din Germania şi Italia, oprite la vamă să intre în România

Șoferii nu aveau documente legale de intrare în țară

Politist frontiera
Politist frontiera sursa foto SNPPC

Autorităţile din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au oprit introducerea în ţară a două transporturi de deşeuri provenite din Germania şi Italia, potrivit g4media.ro.

Este vorba în total de peste 35 de tone, pentru care şoferii nu aveau documente legale de intrare în România.

Ambele automarfare erau conduse de cetăţeni români, care au declarat că transportă compresoare uzate şi panouri fotovoltaice de la diferite societăţi comerciale din Germania şi Italia pentru firme din România. „Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 35.300 kg de deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse”, a informat, luni, Poliţia de Frontieră Arad. Autorităţile au dispus întoarcerea deşeurilor la expeditorii din cele două ţări. Wizz Air a anulat toate cursele spre şi dinspre Israel