Avertizare de ploi torenţiale pentru 8 judeţe

Codul galben intră în vigoare de la ora 12.00

Ploi abundente
Ploi abundente sursa foto pixabay

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de vreme severă. Astfel, de la ora 12.00 intră în vigoare un cod galben de ploi torențiale și descărcări electrice. Acesta este valabil în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali, sud-vestul Transilvaniei și local în Banat, potrivit observatornews.ro.

Meteorologii anunţă cod galben de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică, pentru mai multe judeţe.

De asemenea, specialiştii precizează că vremea continuă să se răcească. Potrivit ANM, joi, între orele 12.00 şi 23.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale şi pe arii restrânse descărcări electrice. Fenomenele periculoase se vor semnala în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, sud-vestul Transilvaniei şi local în Banat.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.

„Valorile termice vor continua să scadă, astfel că se vor situa uşor sub mediile multianuale specifice acestei date”, a transmis Administraţia Naţională de Meteorologie. În Bucureşti, potrivit ANM, cerul va avea înnorări şi vor fi condiţii ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade

Aplicația gratuită care elimină reclamele afișate de Windows 11