Idilă online terminată la tribunal

Un bărbat care își căuta nevastă pe TikTok a fost tâlhărit într-un parc

Idilă începută online și terminată la tribunal pentru un bărbat din județul Cluj, care a fost tâlhărit într-un parc din Aiud. Acesta postase pe TikTok un video, în care se afișa cu mulți bani. O femeie din Alba a văzut postarea și a intrat în vorbă cu bărbatul. La prima întâlnire, femeia nu a venit singură, ci însotiță de concubinul ei, care privea de la distanță și împreună cu care pusese deja la cale și planul de tâlhărie, potrivit digi24.ro



Bărbatul credea că se conversează online cu o femeie dornică să aibă o relație cu el. De partea cealaltă a ecranului era, însă, o femeie implicată deja într-o relație și care urmărea doar banii „iubitului online”.

 ”În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că inculpatul D.L. şi inculpata R.Ț. aveau o relaţie de concubinaj şi locuiau împreună pe raza satului Ciugudu de Jos. În cursul lunii decembrie, inculpata a vizionat o postare pe TikTok, în care apărea persoana vătămată N.V., etalând o sumă mare de bani şi în care transmitea mesajul că își caută prietenă sau nevastă. Inculpata a căutat profilul persoanei vătămate pe reţeaua de socializare Facebook şi i-a trimis o cerere de prietenie, cerere care a fost acceptată de persoana vătămată”, spune instanța.

După o perioadă de discuții pe internet și la telefon, cei doi și-au dat întâlnire față în față

Au băut mai întâi o cafea într-o benzinărie din Aiud, iar apoi au făcut un mic popas la un magazin de bijuterii, de unde bărbatul i-a cumpărat femeii un inel din aur. Ulterior, aceștia au mers la plimbare într-un parc, unde femeia i-ar fi cerut bărbatului din Cluj jumătate din banii pe care acesta îi avea în portofel.

Deoarece bărbatul s-a opus, aceasta s-ar fi servit singură cu peste 6.000 de lei din portofel. În ajutorul i-ar fi sărit și concubinul, care s-a aflat, în tot acest timp, în zonă.

„În acele împrejurări, inculpata a luat din posesia persoanei vătămate mai multe bancnote, în sumă totală de 6335 lei, refuzând să i le restituie, la solicitarea expresă a acesteia din urmă. Persoana vătămată a încercat să recupereze suma de bani, dar inculpata s-a opus şi a început să o îmbrâncească şi să o împingă, utilizând acte de violenţă. La scurt timp, după numai câteva secunde, inculpatul D.L., care supraveghea zona, a ajuns lângă cei doi, a tras de geaca persoanei vătămate şi i-a smuls telefonul din mână, după care s-a deplasat amenințător înspre aceasta, determinând-o să părăsească locul de unde se aflau şi să se deplaseze către sediul Poliţiei Municipiului Aiud”, se arată în motivarea instanței. Pe 6 martie 2023, dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară, iar cei doi vor fi judecați pentru tâlhărie, pe rolul Judecătoriei Aiud.

 O nouă statuie sub formă de sfinx, descoperită în Egipt