Migranți ilegali prinși în timp ce încercau să traverseze râul Prut într-o barcă pneumatică

Este vorba despre cinci cetăţeni din Bangladesh care voiau să treacă ilegal graniţa venind dinspre Republica Moldova, cu intenţia de a ajunge în Italia.

Cinci persoane din Bangladesh au fost prinse în timp ce încercau să treacă graniţa dintre Republica Moldova şi România, cu intenţia să ajungă în Italia, acestea fiind ajutate de trei călăuze, respectiv doi cetăţeni români şi un indian, potrivit ziare.com.

Poliţişti de frontieră din România şi Republica Moldova au prins trei persoane implicate în trafic de migranţi, care încercau să ajute cinci cetăţeni din Bangladesh să treacă ilegal graniţa venind dinspre Republica Moldova, cu intenţia de a ajunge în Italia.

Una dintre călăuze este cetăţean indian,  celelalte două fiind cetăţeni români. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti – Iaşi au observat cinci persoane care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, acestea fiind preluate de două autoturisme care circulau în regim de taxi. Poliţiştii au oprit cele două mijloace de transport, iar în urma legitimării ocupanţilor au stabilit că şoferii sunt cetăţeni români, în vârstă de 45, respectiv 29 de ani, domiciliaţi în Bucureşti, iar cetăţenii străini sunt din Bangladesh şi au vârste cuprinse între 20 şi 38 de ani. 

Potrivit cercetărilor, cei cinci cetăţeni străini au trecut râul Prut folosind o barcă pneumatica, pentru a ajunge în Italia.

După ce au încercat să intre ilegal în România, persoanele au fost preluate cu cele două autoturisme pentru a fi transportate spre vestul ţării, în schimbul sumei de 600 de euro. Cetăţeanul indian despre care sunt indicii că ar fi organizat trecerea ilegală a grupului de cetăţeni din Bangladesh, folosind o barcă gonflabilă pentru a transporta persoanele peste râul Prut, a fost reţinut pe teritoriul Republicii Moldova, pentru 72 de ore.

În acest caz se fac cercetări pentru trafic de migranţi şi trecere frauduloasă a frontierei de stat. Cei cinci cetăţeni străini au fost preluaţi de autorităţile de frontieră din Republica Moldova, în vederea continuării cercetărilor.

Pericol ridicat de incendii în Grecia, din cauza rafalelor de vânt