Doi bătrâni înșelați cu 20.000 de lei prin metoda „Accidentul „

Persoana care i-a contactat s-a prezentat drept medic

Doi bătrâni din judeţul Alba au fost înşelaţi prin metoda „Accidentul”. Ei au dat 20.000 de lei, o mie de euro şi bijuterii de aur unei persoane după ce au fost contactaţi telefonic şi li s-a spus că fiica lor este la spital, în urma unui accident rutier şi că are nevoie de o proteză, potrivit ziare.com.

Persoana care i-a contactat s-a prezentat drept medic, iar cea care s-a prezentat la locuinţa lor pentru a ridica banii purta mască medicală.

Fapta a avut loc duminică, 7 aprilie, în municipiul Alba Iulia. „O familie de vârstnici a fost contactată telefonic, de către o persoană necunoscută care, după ce şi-a atribuit calitatea de medic, le-au spus că fiica lor ar fi fost implicată într-un accident şi trebuie să fie supusă unei intervenţii chirurgicale în cadrul căreia îi va fi montată o proteză, iar aceasta costă 70.000 de lei.

Din nefericire, cei doi vârstnici au crezut ce li s-a spus, iar la uşa lor s-a prezentat o persoană care purta o mască chirurgicală, căreia i-a dat suma de 20.000 de lei, 1.000 de euro şi 30 de grame de aur”, informează Poliţia Judeţeană Alba.

În aceeaşi zi, escrocii au încercat să înşele şi o persoană din Sebeş, care însă nu a dat crezare celor transmise şi a anunţat poliţia. Poliţiştii reamintesc celor care sunt contactaţi cu astfel de mesaje că nu trebuie să dea sau să trimită bani unor necunoscuţi, ci să sune la poliţie, pe numărul de urgenţă 112 ori să se adreseze, imediat, celei mai apropiate unităţi de poliţie.

Șoferi amendați pentru că au intrat cu autovehicule off-road într-o zonă interzisă din Brașov