Adolescent prins cu peste 200 de pliculețe cu droguri în centrul Capitalei

Având în vedere faptul că băiatul are 16 ani, el a fost predat lucrătorilor din cadrul DGASPC.

Droguri
Droguri sursa foto pixabay

Un adolescent de 16 ani a fost prins în centrul Capitalei cu 200 de plicuri de droguri. Atunci când a văzut jandarmii, el a încercat să fugă de ei, potrivit digi24.ro.

În urma acţiunii desfăşurate şi a controlului corporal efectuat, asupra persoanei au fost găsite 205 pliculeţe transparente tip ziplock ce conţineau un praf alb.

„Astăzi, 6 octombrie, în jurul orei 1,00, jandarmii bucureşteni, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în zona centrală a Capitalei, în apropierea Bibliotecii Naţionale, au observat un tânăr ce manifesta un comportament asemănător persoanelor consumatoare de substanţe interzise, care, la vederea colegilor noştri, a încercat să se eschiveze pentru a evita contactul. Tânărul, în vârstă de 16 ani, a fost condus la sediul secţiei de poliţie şi au fost întocmite actele de sesizare a Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare”, a transmis Jandarmeria Română. Având în vedere faptul că băiatul are 16 ani, el a fost predat lucrătorilor din cadrul DGASPC. Membrii familiei Pascu, trimiși în judecată de DIICOT