Bărbat din Târgoviște, reținut de DIICOT pentru înființarea unei culturi de canabis

Cultura outdoor a fost înființată într-o zonă împădurită

Un bărbat din Târgoviște a fost reţinut şi ulterior arestat pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, potrivit stiripesurse.ro.

El a înfiinţat o cultură outdoor de canabis, într-o zonă împădurită din extravilanul unei comune din judeţul Dâmboviţa, anunţă DIICOT.

„La data de 06.09.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Dâmboviţa au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu. S-a reţinut faptul că, în perioada aprilie-august 2023, inculpatul a achiziţionat o cantitate importantă de seminţe, a înfiinţat şi întreţinut o cultură outdoor de canabis, într-o zonă împădurită din extravilanul unei comune din judeţul Dâmboviţa”, transmite joi DIICOT.

Bărbatul a fost depistat, în timp ce era în apropierea culturii, formată din 14 plante, cu dimensiuni cuprinse între 1,40 şi 2,70 metri

„De asemenea, din autoturismul său a fost ridicată o cantitate de canabis, precum şi alte mijloace de probă”, precizează anchetatorii. 

„La data de 06.09.2023, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dâmboviţa a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile”, anunţă DIICOT. Se modifică numărul maxim de elevi într-o clasă de liceu