Maşină cu migranţi, oprită de polițiști cu focuri de armă

Incidentul a avut loc la intrarea în Timișoara

Politist
Politist sursa foto pixabay

Poliţiştii au oprit cu focuri de armă o maşină care transporta 8 migranţi, dinspre Arad, spre Timişoara. Dintre cei 8 doar 5 au fost prinşi, şi şoferul maşinii. Trei migranţi au reuşit să fugă, potrivit g4media.ro.

Autoturismul pe care poliţiştii de la Biroul Autostrăzi au vrut să îl oprească în cadrul unei razii, noaptea trecută, venea dinspre Arad şi mergea spre Timişoara.

La semnalul poliţiştilor, şoferul a accelerat, agenţii pornind în urmărirea lui. La intrarea în Timişoara, maşina fugarilor a lovit două maşini, fără a exista victime. După ce a trecut de un sens giratoriu, şoferul cel mai probabil a pierdut controlul volanului şi a ajuns într-un canal de la marginea drumului.

Migranţii au coborât din autoturism şi au început să fugă în mai multe direcţii.

Pentru a-i opri, poliţiştii au tras mai multe focuri de armă în plan vertical. În cele din urmă, poliţiştii au reuşit să prindă 5 migranţi. Aceştia sunt din Egipt, Siria şi Yemen şi aveau drept de şedere valabil în România. Au fost predaţi la Poliţia de Frontieră. Alţi trei au reuşit să fungă, iar acum sunt căutaţi. Şoferul a fost şi el capturat. Acesta este cetăţean din Republica Moldova şi va fi cercetat pentru trafic de migranţi.

Ţigările se scumpesc din 8 aprilie