WhatsApp pregătește o schimbare importantă pentru utilizatori

Utilizatorii vor trebui să-şi confirme adresele de e- mail pentru autentificare

Sursa foto: Pixabay

Cea mai populară aplicaţie de comunicare, WhatsApp testează o facilitate prin care utilizatorii trebuie să-şi confirme adresele de e- mail pentru autentificare, potrivit ziare.com.

În cea mai recentă versiune beta de WhatsApp, cel puţin o parte dintre utilizatori au fost puşi să-şi folosească adresele personale de e-mail pentru a se autentifica în cadrul aplicaţiei.

 Noua verificare este implementată în procesul de autentificare. După ce se loghează la fel cum o făcea în mod obişnuit, utilizatorul este pus acum să-şi verifice email-ul şi să dea click pe un link din mesajul primit de la WhatsApp. Compania explică utilizatorilor că verificarea email-ului îi va ajuta să-şi securizeze conturile, în cazul pierderii accesului la acestea. 

Confirmarea identităţii prin intermediul email-ului este folosită de numeroase aplicaţii şi servicii ca un strat suplimentar de securitate pentru protejarea conturilor.

 Implicarea adreselor de e-mail în procesul de autentificare, se potriveşte cu zvonurile potrivit cărora WhatsApp ar urma să implementeze autentificarea pe baza unui cont personal. Rămâne de văzut dacă şi când această modificare va fi implementată în versiunea oficială a aplicaţiei WhatsApp. WhatsApp Messenger este o aplicație gratuită de mesagerie disponibilă pentru Android și alte smartphone-uri. WhatsApp folosește conexiunea la internet a telefonului pentru a permite utilizatorului să trimită mesaje, fișiere media, și să-și apeleze prietenii sau familia. MAE, avertizare de călătorie în Italia