Gabriela Firea anunță elaborarea ghidului privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriu de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă

Potrivit ministrului Familiei, anul trecut au existat, conform MAI, aproximativ 400 de plângeri de hărțuire, femeile fiind victime în cele mai multe din cazuri

Gabriela Firea condamnă cu fermitate orice fel de violență, încercare de hărțuire sau de intimidare, mai ales când este vorba despre femei. Zilele acestea, pentru unele doamne nu a fost sărbătoare și vacanță, iar în familii s-au petrecut adevărate tragedii. O femeie din Capitală a fost ucisă într-un scenariu demn de filmele de groază, iar o doamnă din județul Mehedinți a ajuns la spital în comă de gradul al doilea și multiple leziuni corporale după ce șeful ei a bătut-o cu toporul pentru că ea și-a dat demisia, a avertizat ministrul Familiei.


Gabriela Firea: Se întâmplă cazuri revoltătoare în România, pentru că multă vreme astfel de practici au rămas nesancționate corespunzător gravității lor, iar mentalitatea că voința bărbatului este lege, indiferent de mijlocele prin care și-o exercită, este greu de schimbat.

Gabriela Firea isi exprimă compasiunea pentru doamna respectivă și pentru familia sa si are încredere că justiția va face dreptate. Ministrul Familiei vrea ca aceste tragedii să nu se mai întâmple, fiind absolut șocante în secolul XXI, într-o societate civilizată. Vorbind în special despre hărțuire și abuzuri la locul de muncă, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a inițiat, în colaborare cu Ministerul Muncii, un proiect de hotărâre de guvern pentru aprobarea Metodologiei privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriu de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă. Proiectul se afla pe circuitul de avizare și în maximum două saptamâni va fi pe masa guvernului.

Gabriela Firea: Acest ghid va îmbunătăți relațiile de muncă dintre angajat și angajator. Cu toții își vor cunoaște atât drepturile cât și obligațiile, iar abuzuri de acest gen vor putea fi împiedicate încă de la primul semn, înainte să se transforme în drame. Ca atare, îndemn ca femeile și bărbații deopotrivă să parcurgă acest ghid, pentru a se informa în amănunt care sunt practicile incriminate de lege, precum și modalitatea de reclamare a acestor abuzuri.

Pe parcursul anului trecut au existat, conform MAI, aproximativ 400 de plângeri de hărțuire, femeile fiind victime în cele mai multe din cazuri, numărul real fiind mult mai mare. De foarte multe ori, femeile tac atunci când sunt victime ale hărțuirii fie de rușine, fie de teama consecințelor care ar putea apărea în varianta în care ar denunța un comportament nepotrivit. „Îndemn angajații să reclame orice gest care aduce atingere demnității, integrității fizice sau mentale, orice mesaj degradant, trebuie să parcurgem acești pași dacă ne dorim o societate corectă pentru noi și copiii noștri. Violența este inacceptabilă în orice context”, a declarat Gabriela Firea.

Accident rutier soldat cu doi morți în județul Suceava