Accident rutier soldat cu doi morți în județul Suceava

În accident au fost implicate două autoturisme şi un TIR, în care se aflau în total cinci persoane

Doi tineri au murit în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 17, pe raza localităţii Ilişeşti, au anunţat marţi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, potrivit digi24.ro.

Potrivit acestora, în accident au fost implicate două autoturisme şi un TIR, în care se aflau în total cinci persoane

La faţa locului au intervenit două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Cele două persoane care au decedat au rămas încarcerate, fiind scoase din maşină în urma intervenţiei echipelor de descarcerare. Ambelor victime le-au fost aplicate manevre de resuscitare.
„În autocamion se afla şoferul, care nu necesită îngrijiri medicale. Într-unul dintre autoturisme se aflau cele două persoane încarcerate, iar în cea de-a treia maşină implicată, se aflau alte două persoane, care nu necesita transport la spital. Bilanţul este două persoane decedate şi trei care nu necesită transport la spital. Cele două persoane decedate – o femeie şi un bărbat, cu vârste aproximative 24, respectiv, 25 de ani”, au transmis reprezentanţii ISU.

Bărbat înjunghiat după ce a refuzat să dea bani unui cerșetor