Marcel Ciolacu - PSD

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, pare să se fi răzgândit în privința Uniunii Europene. Dacă până mai ieri, Uniunea Europeană era un fel de monstru mare și perfid, interesat numai de exploatarea țărilor nevoiașe, așa ca România, acesta vine astăzi să laude atât Uniunea, cât și NATO.

Cu toate că ieri, Marcel Ciolacu se fotografia prin supermaket în timp ce pipăia pungile de orez, fără ca măcar să-i pese că n-are mănuși și mască, îndemnând românii să cumpere „românește”, astăzi Ciolacu e european și nord-atlantic. Păi, cum vine asta, domnule președinte de partid? Fără mănuși, fără măscuță? Sau nici măcar pentru dumneavoastră n-au mai avut farmaciile? Chiar și-așa, n-ați găsit dumneavoatră o eșarfă de firmă pe la soție, prin șifonier? Măcar de formă!

„Într-un moment greu prin care trece toată planeta, cred că trebuie să ne reamintim lucrurile care ne unesc și valorile pe care le împărtășim. Alianța Nord-Atlantică este unul dintre simbolurile acestei legături puternice și mă bucur că România a reușit să devină unul dintre membrii puternici ai comunității transatlantice, contribuind din plin la securitatea și prosperitatea sa.

Apartenența la NATO și statutul nostru de membru al UE sunt pilonii principali ai politicii externe a țării noastre, o viziune constantă și împărtășită de tot spectrul politic din România.

Ziua NATO în România pe care o marcăm astăzi este o bună ocazie să ne reafirmăm acest statut și să continuăm să sprijim demersurile Alianței pentru realizarea securității noastre comune.”, declară Marcel Ciolacu pe Facebook.

Citește și: Tudorel Toader „ievaluează” două precizări

#News