florin citu

Șmecheriile lui Rareș Bogdan s-ar putea să funcționeze

…Asta dacă nu care-cumva cei de la PSD citesc presa și vor face întocmai invers. Pentru că da, ăsta e riscul atunci când lansezi niște teorii în presă, lăudându-te cu ele – inamicul politic le poate vedea și le poate contracara, tocmai pentru a-ți face în ciudă, ulterior. Iar cei de la PSD pot fi acuzați de absolut orice, însă niciodată de faptul că ar fi niște novici care nu ar ști să speculeze ocazia.

Astfel, până observă PSD schema, haideți să povestim un pic cam care ar fi asul din mâneca celor de la PNL. Potrivit lui Rareș Bogdan, o învestire a guvernului Cîțu ar duce ceva mai aproape de adevăr ipoteza alegerilor locale în două tururi. În caz contrar, în care Cîțu n-ajunge să-și așeze dosul pe scaunul de premier, se activează cealaltă sperietoare PSD, și anume, alegerile anticipate. În perspectiva lui Rareș Bogdan, se vede treaba că oricum ai da-o, PNL iese în picioare, șmecheriile mergând ca unse.

„PNL va vota Guvernul Cîţu. Noi nu ne jucăm cu stabilitatea ţării. Vom vota pentru Guvernul Cîţu. Dorim ca guvernul să  fie învestit, să avem stabilitate, să aibă toate atribuţiile, să poată să dea ordonanţa de urgenţă pentru două tururi de scrutin şi la primari, şi la preşedinţii de consilii judeţene”, a declarat Rareş Bogdan la Antena 3.

Citește și: Năstase, supărat nevoie-mare pe PSD-ul lui Ciolacu

#News