Arest
Arest sursa foto pixabay

Un bărbat în vârstă de 29 de ani din județul Prahova a fost reținut, după ce, aflat sub influența alcoolului, a furat o autoutilitară de la firma pentru care lucrează și a provocat un accident rutier în Filipeştii de Târg, potrivit digi24.ro.

Bărbatul a fugit de la fața locului, fiind prins la scurt timp de polițiști. Oamenii legii au constatat că acesta nu deține permis de conducere.

Bărbatul a fost depistat pe strada Primăriei din localitatea Filipeştii de Târg, din verificările efectuate de către polițiști în bazele de date stabilindu-se că nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule. „S-a constatat faptul că acesta emana halenă alcoolică, iar la testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge”, informează Poliţia Prahova.

Poliţiştii au constatat că bărbatul a găsit autoutilitara cu care a provocat accidentul din curtea societăţii la care este angajat.

Deoarece maşina avea cheile în contact, el a plecat la volanul acesteia fără ca proprietarul maşinii să ştie că a fost luată. „În baza probatoriului administrat, faţă de bărbatul în cauză a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca marţi să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi furt în scop de folosinţă”, precizează sursa citată.