Primarul din Otopeni, trimis în judecată de procurorii DNA

El este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată.

Primarul din Otopeni, Silviu Constantin Gheorghe, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiiind acuzatde abuz în serviciu în formă continuată, prejudiciul estimat de procurori fiind de 35 de milioane de lei, potrivit g4media.ro.

În această cauză au mai fost trimiși și Constantin Vlad, fost director executiv în cadrul Primăriei orașului Otopeni, care acorda viza de control financiar preventiv, fiind acuzat de abuz în serviciu, Ionel Bogdan Ștefan, fost inspector în primărie, la compartimentul de investiții și achiziții, doi oameni de afaceri și un diriginte de șantier. 

Potrivit DNA, în perioada 2011-2017, în contextul derulării unui contract de proiectare și execuție de lucrări pentru obiectivul de investiție „Infrastructură de bază în orașul Otopeni” (Faza I de lucrări – Cartier Ferme), încheiat între Primăria orașului Otopeni și o societate comercială administrată de doi dintre oamenii de afaceri, cercetați în prezenta cauză, edilul Gheorghe Constantin Silviu și directorul executiv Vlad Constantin și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară și ar fi acceptat la plată și ar fi achitat în mod nelegal suma totală de 35.916.006 lei. Din această sumă, 25.421.080 lei reprezentau inițial cheltuieli nejustificate pentru materiale pe care în realitate executantul nu le-a achiziționat. Potrivit procurorilor, ulterior, pentru a se justifica într-un fel plățile nelegale, ar fi fost întocmită o situație de lucrări (organizare de șantier deși în acea fază nu erau prevăzute astfel de lucrări) cu o valoare identică, prin care s-ar fi creat doar aparența unei compensări între valoarea ”stornată” a ”procurării materialelor”, de 25.421.080 lei, cu o valoare asemănătoare, a unor lucrări de organizare de șantier, care în realitate nu au fost realizate. Potrivit DNA, în demersurile lor, inculpații Gheorghe Constantin Silviu și Vlad Constantin ar fi beneficiat de ajutorul celorlalte persoane cercetate în cauză care, fie ar fi întocmit sau semnat diverse documente (acte adiționale, centralizator al lucrărilor, devize cu situația lucrărilor privind organizarea de șantier, etc.), fie ar fi pus la dispoziția funcționarilor diferite înscrisuri (facturi, devize.) care să justifice efectuarea plăților nelegale.

Zeci de mii de spanioli au protestat față de creșterea costului vieții