Dragnea, învins la CEDO. „Mă așteptam la așa ceva”

„Miza rămâne, comanda primează. Iar miza a fost ca eu să fiu precum cei pe care îi vedeți astăzi în fruntea țării”

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a pierdut, la CEDO, contestația pe care a făcut-o împotriva condamnării în dosarul „Referendumul” în 2012. Mai mult, acesta a firmat că se aștepta la un astfel de deznodământ, mai ales că fusese „amențintat” chiar de o judecătoare CEDO în acest sens.

„Decizia venită astăzi de la CEDO, din păcate, îmi confirmă și ne confirmă că instituțiile din justiție sunt un instrument politic cumplit care calcă în picioare ORICE. Libertatea, demnitatea, dreptatea. Nu aveam nicio așteptare, recunosc, pentru că am renunțat de mult la naivitatea de a mai crede în instituțiile europene politizate până la ultima fibră și până la ultimul funcționar”, a scris Dragnea Dragnea se plânge de „iadul” din închisoare, în timp ce zeci de mii de români nu au nici măcar ce mânca