Focar de norovirus depistat la liceul din Timișoara unde zeci de elevi și profesori au fost internați

Acesta este un agent patogen care duce la apariţia durerilor abdominale, vărsăturilor şi diareei

Spital
Spital sursa foto pixabay

Medicii de la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara au anunțat că 14 elevi de la Colegiul Naţional ”C.D. Loga” mai sunt internaţi în spital joi, 4 aprilie, cel mai probabil fiind externaţi în cursul zilei, potrivit ziare.com.

La patru dintre elevi a fost depistată, în analizele efectuate, prezenţa norovirusului. Acesta este un agent patogen care duce la apariţia unor simptome asemănătoare cu cele ale elevilor şi profesorilor de la Colegiul ”Loga” (dureri abdominale, vărsături şi diaree).

Rata de transmitere este una ridicată. Primele semne apar după una-două zile de la infectare şi se pot manifesta în timp de câteva ore sau chiar zile. Direcţia de Sănătate Publică Timiş a declarat focar la Colegiul Naţional ”C.D. Loga” din Timişoara. ”Din datele furnizate de către Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Louis Ţurcanu, în urma analizelor pacienţilor internaţi, suspiciunea focarului de infecţie cu Norovirus s-a confirmat.

Ancheta epidemiologică este în desfăşurare şi unităţii de învăţământ i-a fost recomandată efectuarea zilnică a triajului epidemiologic, precum şi întărirea măsurilor igienico-sanitare”, a transmis DSP Timiş

DSP a precizat că a fost depistat acest virus la patru elevi. Joi şi vineri, copiii fac cursurile în sistem online. Vineri va avea loc o dezinfecţie a întregii şcoli, urmând ca de luni, elevii să revină în clase la program normal. ”În cursul zilei de mâine (vineri – n.r.) întreaga unitate de învăţământ va fi dezinfectată cu o substanţă cu spectru larg, atât virucid, cât şi bactericid, prin nebulizare. Acum trimitem adresa de informare la DSP, firma care va executa această dezinfecţie deţine toate acreditările. Sâmbătă şcoala va fi extrem de riguros aerisită, toate spaţiile şi suprafeţele vor trece printr-un proces de curăţenie generală. Avem toată încrederea că luni ne vom întoarce sănătoşi şi în siguranţă la şcoală”, a transmis Violeta Bontilă, director la Colegiul ”C.D. Loga” Timişoara.

Alunecare de zăpadă la Bâlea Lac