Litoral România
Litoral România

Trei unități de cazare au fost scoase la mezat pentru a umfla în acest an conturile companiei

În curând nu o să mai rămână mare lucru din THR Marea Neagră. Una dintre cele mai importante companii din turismul românesc, anii aceștia a vândut „la greu” din hoteluri. Mai mult, se distribuie chiar și dividente în virturea faptului că firma este profitabilă pe hârtie. Adunarea Generala Ordinara a Acţionarilor este convocată  în data de 05.10.2020, ora 12.00, la sediul societății, pentru aprobarea distribuirii sumei de 10.368.152,77 lei, respectiv a unui dividend brut de 0,0180 lei/acțiune, din suma înregistrată în contul „alte rezerve” în sold la data de 31.12.2019, conform situațiilor financiare auditate aferente exercitiului financiar încheiat la data de 31.12.2019. Tot pe ordinea de zi mai figurează “Aprobarea reducerii capitalului social cu suma de 294.145,20 lei, de la 57.894.993,90 lei la 57.600.848,70 lei, prin anularea unui număr de 2.941.452 acțiuni cu valoare nominală de 0,10 lei fiecare, dobândite de societate în cadrul programului de răscumpărare aprobat prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor nr.1 din data de 22.10.2019, cu consecința modificării art.7 alin.(1) din Actul Constitutiv al societății”. 77,7% din acțiuni sunt deținute de către SIF Transilvania, ceaa ce înseamnă că societatea va primi partea leului.

Dezvoltare sau restructurare?

Potrivit acționarilor “In semestrul I 2020, societatea a continuat strategia de dezvoltare/restructurare a societății, prin vânzarea unor active din patrimoniul societății, și anume: Complex Atena din Saturn (cladire + teren aferent); Restaurant Dunarea din Saturn (cladire + teren aferent); Hotel Gloria din Eforie Sud (cladire);Teren bufet Luna Park Saturn (1016 mp); Autoturism Honda. Profit brut la șase luni a fost de 5.053.182 lei iar venituri totale: 20.457.549 lei. Cheltuieli totale la 15.404.367 lei iar cifra de afaceri de 1.527.681 lei. Compania deține 12,80% din piața turistică locală și își desfășoară activitatea prin punctele sale de lucru situate în stațiunile turistice de interes național: Eforie Nord, Eforie Sud, Neptun, Venus și Saturn”. Poate nu ar fi rău ca acționarii companiei să fie mai grijulii cu cheltuielile și dividentele, mai ales că sezonul estival din acest an va fi cu mult sub celelalte din cauza coronavirusului. Oricum ar fi, THR deține înca un număr mare de unități de cazare și deci încă mai are de unde să vândă hoteluri pentru cosmetizarea rapoartelor financiar-contabile. Asta până la un anumit moment, când se vor termina proprietățile.

Cei doi “muschetari”

Și cum unde există acțiuni SIF Transilvania există și “tradiționalul” conflict de interese dintre șeful SIF, Mihai Fercală și omul de afaceri constănțean Constantin Frățilă, băgat și acesta în actionariatul SIF sau a firmelor pe care fondul de investiții le controlează la THR avem următoarea așezare a pieselor pe table de șah: Frățilă este președinte de CA iar SIF are majoritatea în CA. Frățilă este membru și în comisia de supraveghere a SIF Transilvania, așa că de ani buni cei doi se „faultează” reciproc ori de câte ori au ocazia. Deciziile SIF în cadrul firmelor unde deține direct sau indirect acțiuni Frățilă sunt mereu contestate de către acestea, la fel și majoritatea ședințelor AGA.

Hashtag News